DOREL VISAN – Autovindecare surprinzătoare: „Am învățat să vorbesc cu corpul meu”

– Am înţeles şi am simţit că medicina alopată a acoperit doar o parte a vindecării. Atunci m-am hotărât să caut şi alte metode de tratament. Eu citisem înainte câte ceva despre medicina complementară şi despre cea orientală, dar nu am folosit până atunci ceea ce ştiam, dar dacă am văzut că e bai mare, am reluat lecturile, învăţăturile şi notele mai vechi şi am început să practic unele dintre aceste metode. Primul pas a fost că am învăţat să-mi cunosc corpul, „să vorbesc” cu el. Pe orice organ poţi să-l setezi, să-l scoţi afară (imaginar), să vorbeşti cu el, să-l cureţi, să-l ştergi, să-l mângâi, să râzi cu el. Aşadar, am urmat mai departe sfaturile medicinii alopate, dar, în paralel, am aplicat tehnici orientale de echilibrare, de energizare, de setare a ficatului. Se spune că există o ierarhie a organelor. De exemplu, stomacului poţi să-i ordoni să se alinieze la un standard, dar ficatul este un nobil cu care trebuie să te porţi frumos. Inima este regele, plămânii – statul major, vezica biliară este tribunalul, ficatul e consiliul de miniştri, stomacul este ariergarda, aprovizionarea, intestinele şi rinichii sunt servitorii, debarasează, rinichii filtrează sângele, au o muncă de salahor. Poate nu le-am spus pe toate, dar cam aşa este organizată armata trupului. Dar să revin la boala mea, eu am vorbit cu ficatul, l-am scos (imaginar), l-am luat în braţe şi l-am mângâiat şi i-am făcut o carapace de apărare, ca aceea a unei broaşte ţestoase. Mental, în jurul ficatului, am pus o plasă, care să-i permită respiraţia, dar prin care viruşii, care îl înconjurau să nu mai poată ajunge la el. Pe viruşi mi i-am imaginat ca pe nişte căluţi de mare ce încercau să-şi bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Ori acolo, în interiorul ficatului, lângă plasa aceea, mai aveam eu nişte „oameni” ai mei, aliaţii mei, care mă slujeau şi care veneau cu nişte săbii şi tăiau nasurile căluţilor, adică ale viruşilor. Pare copilăresc ceea ce vă spun, pare un joc de copil. E ca o poveste. Şi căluţii răniţi mergeau la ceilalţi şi le spuneau, măi, nu mai veniţi şi voi, că acolo vă taie nasul şi eu vedeam mental, îmi imaginam că nu mai vin alţii, că nu se mai apropie. Şi chiar simţeam că nu mai vin. Eu aşa am procedat, şi mi-am planificat ca în 3 săptămâni să scap de viruşii care mi-au atacat ficatul şi aşa a fost, în 3 săptămâni n-a mai fost nici un virus. După alte 3 săptămâni au venit din Scoţia rezultatele analizelor făcute la un laborator specializat în asemenea boli, şi scria negru pe alb: „Virus hepatic nedetectabil”. Doctoriţa alopată care mă îngrijea m-a întrebat ce am făcut şi i-am spus că mi-am planificat vindecarea. Am spus că vreau ca atunci aşa să fie şi aşa a fost. Asta înseamnă să planifici mental: vreau ca atunci să fie aşa şi aşa va fi. Aşadar, dacă-ţi impui şi bagi un program în creier, programul acela chiar funcţionează. Asta este ceea ce nu înţeleg occidentalii şi medicina alopată, din păcate. Ei râd de chestia asta, dar eu am mai vorbit şi cu alţi oameni care mi-au spus că instinctiv au procedat aşa, adică şi-au imaginat vindecarea şi chiar s-au vindecat. Şi eu m-am trezit cu ficatul vindecat.
Via: http://suntsanatos.ro/dorel-visan-am-invatat-sa-vorbesc-cu-corpul-meu-3573.html
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu