Răscoala condusă de către Gheorghe Doja a fost… UN ADEVĂRAT RĂZBOI! De unde a pornit și unde s-a ajuns?

Răscoala lui Gheorghe Doja se numără printre revoltele cele mai mari care au avut loc vreodată pe pământul locuit de către români. A fost mai degrabă un război țărănesc și s-a desfășurat la 1514, între aprilie și iulie. Cauzele războiului țărănesc al lui Doja? Exploatarea crâncenă a țărănimii, printr-un sistem abuziv de transfer de proprietate prin intermediul birurilor și legiferarea unor corvezi, prin aplicarea cărora marea nobilime devenea și mai avută, iar situația săracilor și a țăranilor mijlocași devenea tot mai grea.

De la an la an, iobagii deveneau tot mai împovărați de dări și de felurite îndatoriri, fiindu-le negat până și dreptul de strămutare de pe o moșie pe alta, în căutarea unor condiții mai favorabile. Concomitent, începuseră să se restrângă și drepturile țăranilor liberi. Printre nemulțumiții și oprimații vremii se mai numărau muncitorii din ocnele de sare și oamenii de rând din localitățile urbane.

Dacă nemulțumirile transilvănenilor ar fi comparate cu un material inflamabil ce s-a tot acumulat, tot ce mai trebuia era o scânteie. Un prilej! În prima parte a anului 1514, Papa Leon X a lansat o chemare la Cruciadă. O Cruciadă împotriva otomanilor! Țăranilor participanți li s-a făgăduit că vor fi scoși din rândul iobagilor. Visul libertății i-a cucerit pe mulți dintre țăranii ardeleni, așa că spre Buda au pornit, de prin sate, zeci, sute de cete de obidiți ai unei orânduiri nedrepte. La apelul papei a răspuns, printre alții, și Gheorghe Doja – un nobil de rang inferior, din neamul secuilor. Era însoțit de fratele său, Grigore.

Până la urmă, la Buda s-a strâns o armată impresionantă. Însuma zeci de mii de oameni doritori să se alăture cruciadei anti-turcești. Nobilii au început să se revolte, văzând că moșiile li se golesc de țărani aserviți. Așa că nu le-au mai permis țăranilor să se alăture armatei „cruciaților”. Mulțimile aflate la Buda au prins de veste și… s-a aprins scânteia. În primul rând, țărănimea adunată a refuzat să mai ia parte la cruciadă!

S-a întocmit, la fel ca și în cazul Răscoalei de la Bobâlna, o listă de revendicări. Oamenii voiau eliminarea servituților feudale și-a dărilor apăsătoare. Voiau să piară dijma și robota. Iar pentru drepturile și libertățile lor erau pregătiți să lupte pe viață și pe moarte.

Căpeteniile răscoalei erau frații Doja – Gheorghe și Grigore, plus Laurențiu Meszaroș (preot). Acesta din urmă avansa, cu oastea sa țărănească, prin regiunile nord-transilvane. În fruntea celui mai mare grup de răsculați – români, secui, unguri, se afla Gheorghe Doja, care avansa de-a lungul văii Crișului Alb. Pe măsură ce înainta, oastea sa creștea în dimensiuni, deoarece prin sate i se alăturau alte cete de țărani, cărora nobilii, speriați de moarte, nu li se mai împotriveau. Mai la sud, avansa oștirea lui Grigore Doja, trecând marile moșii prin foc și sabie.

Printre inamicii răsculaților se numărau episcopii Nicolaus de Csak și Ferenc Varday (romano-catolic), precum și Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei. Până la urmă, în 1514, flacăra răscoalei a cuprins tot Ardealul, țărănimea răsculată primind sprijin și din partea popululației urbane ori a micii nobilimi.

Țăranii își pedepseau vechii adversari, pe unde îi prindeau. S-au dat aprige lupte la Nădlac și Cenad, în care țăranii au izbândit contra armatelor mobilizate împotriva lor. Unul dintre marii adversari și exploatatori, episcopul Nicolaus de Csak, a fost prins și suprimat degrabă, fără regrete. Înspăimântată, marea nobilime din Ardeal (în majoritate maghiară) a cerut sprijin din partea țărilor vecine, printre care Muntenia și Moldova. Ajutorul a venit din partea regatului Ungariei.

Nobilii cei mari se baricadaseră în cetatea Timișoarei, pe care a înconjurat-o oștirea răsculaților. Asaltul dat de țărani la jumătatea lunii lui Cuptor a anului 1514 a fost, însă, marcat de insucces. Nu departe de zidurile cetății s-au dat lupta finală, între țărani și puzderia de mercenari angajați de către marea nobilime. Trupelor marii nobilimi li s-au adăugat miile de soldați bine pregătiți și înarmați ai regelui Ungariei, veniti în ajutor. Cetele țăranilor, victorioase până atunci, au fost înconjurate, atacate și înfrânte. Gheorghe Doja a fost prins. Avea să fie sumar judecat și executat curând, la 20 iulie 1514, cu o cruzime infernală, fiind forțat să stea pe un tron înroșit în foc. Pe cap i s-a pus o coroană de fier încinsă. Însă, după cum se povestește, cu o demnitate și o tărie nemaipomenită, Gheorghe Doja a suportat supliciul fără să ceară îndurare sau să se vaiete.

Laurențiu Meszaroș a mai luptat o vreme, alături de țăranii săi, reușind ulterior să obțină chiar și o victorie (cu însemnate pierderi de luptători), dar a avut aceeași soartă ca și Gheorghe Doja ori fratele acestuia. La întrunirea Dietei, s-a legiferat într-o manieră care a agravat și mai mult situația țărănimii transilvane. Oficial, întrunirea Dietei era menită să decidă asupra defensivei față de primejdia otomană, dar acest aspect a fost aproape neglijat, scopul principal fiind osândirea și exploatarea plugarilor ce îndrăzniseră să-și ceară libertatea și drepturile.

Însă, adesea, istoria îi răzbună pe nedreptățiți, în felul său ciudat! Războiul țărănesc al lui Gheorghe Doja a avut drept consecință diminuarea capacității de luptă a regatului Ungariei. Acest lucru s-a văzut peste 12 ani de la răscoală. În 1526 a avut loc confruntarea armatei ungare cu oștirile otomane, în vestita bătălie de la Mohacs. Atunci, ungurii au încasat o înfrângere cumplită de la oastea lui Suleiman Magnificul iar o bună parte din teritoriul regatului maghiar a intrat în stăpânirea turcilor. În Ungaria, umilința celor 150 de ani de stăpânire otomană n-a fost uitată nicicând, fiind deplânsă și astăzi!

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: adevarul.ro, wikipedia.org

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină