Cunoaste lumea

Noutăți

Marine Le Pen a cerut să fie înlăturat steagul UE din spatele său, la o emisiune TV. Când i s-au cerut explicații, a declarat că UE i-a făcut „foarte mult rău” Franței!

  •  
  •  
  •  

În urmă cu puțin timp, Marine Le Pen, candidata naționalistă la președinția Franței, s-a exprimat, în termeni duri, contra imigrației. În contextul în care se apropie ziua alegerilor, lidera Frontului Național a considerat de cuviință, deunăzi, să-și reafirme și opiniile în legătură cu Uniunea Europeană. Luni, Le Pen a promis că va suspenda procesul imigrației, în Franța, după ce va ajunge președinte al republicii.

c

Ulterior, canalul de televiziune francez TF1 a trebuit să înlăture steagul UE din studio, după ce naționalista Marine Le Pen a cerut ca doar drapelul Franței să fie vizibil în spatele său, pe durata emisiunii la care a participat. „Eu vreau să fiu Președintele Republicii Franceze. Eu nu vreau să fiu președintele Comisiei Europene. Consider că Uniunea Europeană a făcut foarte mult rău țării noastre…”, a declarat Marine Le Pen în fața camerelor de luat vederi, atunci când i s-au cerut explicații în legătură cu solicitarea fermă de eliminare din decorul platoului de filmare a drapelului UE.

Duminică, francezii se vor prezenta la urne pentru a participa la primul tur de scrutin pentru alegerea președintelui țării. Ultimele sondaje de opinie arată că, în al doilea tur de scrutin, lidera Frontului Național se va confrunta cu Emmanuel Macron.

b

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: www.politico.eu, reuters.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii