Enigma tezaurului lui Montezuma al II-lea, împăratul aztecilor. Unde, oare, se află fabuloasa comoară?

În anul 1519, conchistadorii spanioli conduși de către Hernan Cortes au ajuns la Tenochtitlan – capitala uriașului Imperiu Aztec. Spaniolii au fost primiți ca niște zei. Și nu e doar o figură de stil. Aztecii chiar credeau că europenii sunt zei. Cel puțin până când și-au dat arama pe față!

Împăratul aztecilor, Montezuma al II-lea, a declarat, chiar, că Hernan Cortes ar fi însuși zeul Quetzalcoatl sub chip de om. În vreme ce aztecii i-au primit cu maximă bunăvoință, spaniolii nu cugetau decât la cea mai bună metodă cu putință de a-și deposeda gazdele de bogățiile deținute, mai ales de aurul pe care îl tăinuiau.

Când Montezuma le-a oferit oaspeților primele obiecte de aur, nu-și imagina că aceștia, ca niște zei ce erau, vor cere tot mai mult și mai mult. Când pretențiile spaniolilor au depășit limitele bunului simț, aztecii (care erau un popor destul de inteligent, dovadă fiind construcțiile lor, demne de admirație) au început să nutrească temerea că nou veniții sunt departe de a fi zei sau trimiși de-ai acelora.

Temerile li s-au confirmat în momentul în care soldații lui Cortes l-au sechestrat pe împăratul Montezuma și au preluat puterea. Poate că spaniolii n-ar fi avut atâta cutezanță (având în vedere că aztecii erau un popor numeros) dacă n-ar fi avut sprijinul războinicilor din Tlaxcala (un stat creat de către băștinași, încă din epoca pre-columbiană). Cu ajutorul aliaților săi din Tlaxcala, Cortes a început să taie și să spânzure (la propriu) în capitala aztecilor. Oamenii importanți ai orașului erau torturați pentru a dezvălui unde sunt ascunse  bogățiile. În doar câteva luni, conchistadorii strânseseră deja un tezaur impresionant.

Momentan, aztecii, încă nedumeriți de comportamentul „zeilor”, nu întreprindeau nimic. Însă, în mai 1520, în timpul unui festival religios de-al băștinașilor, au fost ucise câteva căpetenii de-ale acelora. Aceea a fost scânteia care a aprins focul furiei aztece. S-a declanșat răscoala contra falșilor zei. Adăposturile fortificate ale conchistadorilor au fost puse sub asediu. Chiar dacă nu dispuneau de arme la fel de eficiente ca ale spaniolilor, aztecii erau războinici neînfricați. Speriați de întorsătura pe care o luaseră lucrurile, spaniolii au nădăjduit că se vor putea folosi de ostaticul Montezuma al II-lea, pentru a-i liniști. S-au înșelat amarnic.

Montezuma a fost scos în balconul reședinței sale imperiale, în care era ținut ostatic, pentru a le spune răzvrătiților să se retragă, în liniște, la casele lor. Pesemne că aztecii îl considerau și pe împărat vinovat de situația în care ajunseseră, sub dominația străinilor. Vederea împăratului i-a înfuriat și mai tare. Asupra lui Montezuma, pe care spaniolii îl forțau să rămână în fața oamenilor, s-a abătut o ploaie de bolovani. Împăratul avea să înceteze din viață la scurtă vreme. Unii spun că a pierit din cauza pietrelor care l-au lovit. Alți istorici afirmă, la fel cum spuneau și aztecii, că l-ar fi ucis conchistadorii lui Cortes, în timpul retragerii, deoarece nu le mai era de niciun folos.

Singura opțiune rămasă spaniolilor era să se retragă înainte ca numărul revoltaților să crească într-atât, încât să fie copleșiți și uciși cu toții. Anticipând intențiile străinilor, aztecii le-au tăiat toate căile de retragere. Spaniolii ar fi putut scăpa ușor, cu fuga, dacă nu i-ar fi încurcat comorile strânse de la azteci. Aceștia din urmă au distrus toate podurile. Totuși, spaniolii au reușit să reconstruiască un pod și s-au putut retrage cu toată prada obținută de la fostele lor gazde. La începutul lunii iulie (în anul 1520) spaniolii se bucurau că au reușit să scape din încercuire. Dar un atac fulgerător al aztecilor furioși, efectuat pe timp de noapte, a determinat pierderi grele în rândurile conchistadorilor aflați în retragere. Acest moment a rămas în istorie sub numele de „La Noche Triste”.

Pentru Cortes, noaptea respectivă a fost de tristă amintire nu doar pentru că mulți dintre combatanții săi și-au găsit sfârșitul sub loviturile aztecilor, ci și pentru că a pierdut cea mai mare parte dintre comorile pe care le strânsese vreme de luni de zile. Se spune că, în disperarea de a scăpa de aztecii care îi hărțuiau trupele încontinuu, Cortes a dispus abandonarea celei mai mari părți din pradă. Dar nici până astăzi nu s-a putut afla ce s-a petrecut, de fapt, cu „Tezaurul lui Montezuma”.

Cortes a reușit să scape și, în primăvara anului următor (1521), s-a întors la Tenochtitlan cu forțe înzecite, spre a-și lua revanșa de la azteci. S-au dat lupte înverșunate, în urma cărora băștinașii au fost înfrânți. Se consideră că bătălia aceea a marcat căderea Imperiului Aztec. Astăzi se știe că nu conchistadorii i-au decimat pe azteci, ci mai degrabă bolile molipsitoare aduse din Lumea Veche, față de care locuitorii Americii nu aveau niciun fel de imunitate, trăind până atunci izolați, pe continentul lor.

Cea mai mare enigmă legată de căderea Imperiului Aztec este legată de Tezaurul lui Montezuma. Unii istorici spun că a fost scufundat în apele lacului Texcoco, lucru care i-a făcut pe numeroși vânători de comori să-și încerce șansele în zonă. Dar fără rezultate!

Alți istorici susțin că, în cea de-a doua campanie îndreptată contra aztecilor (cea din 1521), armata victorioasă a lui Cortes ar fi reușit să recupereze tezaurul abandonat în cursul retragerii disperate din vara lui 1520. În conformitate cu această variantă, fabuloasele bogății ar fi fost încărcate la bordul unei corăbii și trimise către Spania, numai că vasul a fost surprins de către o năpraznică furtună, scufundându-se odată cu Tezaurul lui Montezuma.

Oare cum s-au petrecut lucrurile, în realitate?

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: wikipedia.org, annoyzview.wordpress.com

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină