CATACOMBE ENIGMATICE ale Cavalerilor Templieri scoase la iveală din întâmplare, în Anglia! GALERIE FOTO

La capătul unor mici galerii, aparent săpate de către iepurii de vizuină, a fost (re)descoperit un sistem de catacombe creat în urmă cu aproximativ 700 de ani, de către misterioșii Cavaleri Templieri. Grotele serveau, se pare, drept adăposturi pentru întâlnirile de taină ale căpeteniilor Templierilor. E posibil ca, tot acolo, să se fi desfășurat și ritualuri religioase, judecând după unele elemente prezente la nivelul pereților.
Grotele descoperite în Shropshire (Marea Britanie) erau, se pare, locuri de pelegrinaj pentru membrii ordinului Cavalerilor Templieri, grupare care s-a remarcat ca o forță redutabilă în vremea Cruciadelor și a ajuns, în secolele XII-XIII, să dețină o putere și o avere impresionante.
Numele complet al Cavalerilor Templieri era „Sărmanii soldați ai lui Christos și ai Templului lui Solomon”. În ciuda numelui, Templierii nu erau deloc sărmani. Bogățiile lor prea mari le-au adus necazuri imense, până la urmă! Templierii erau extrem de bine pregătiți pentru luptă iar cei care nu luptau erau foarte iscusiți în domeniul financiar și administrativ.
Templierii au fost, practic, primii bancheri ai Europei. Au creat sistemul prin care, la plecarea într-o călătorie, drumețul își depunea banii într-o vistierie a Ordinului și, contra unui mic comision, Templierii se obligau să-i înapoieze banii depuși, odată ce ajungea la destinație. În acest fel, datorită rețelei de „agenții bancare” ale Templierilor, călătorii nu mai purtau sume mari de bani asupra lor, riscând să fie jefuiți.
Ziua de 13 octombrie 1307 a adus urgia, pentru Templieri. Regele Filip al IV-lea al Franței a arestat, printr-o operațiune-fulger, mii și mii de membri ai ordinului. Printre aceștia s-a numărat și Marele Maestru, pe nume Jaques de Molay. După chinuri cumplite, majoritatea captivilor au fost uciși. Regele Filip se temea de puterea lor în creștere și le mai era și dator cu sume importante. Templierii rămași în viață au fost discreditați și prigoniți pretutindeni, deoarece Papa nu le mai oferea susținere, ei găsindu-și, probabil, refugii în catacombe de tipul celor descoperite în Anglia.
Nu se știe exact când anume au fost săpate în piatră refugiile subterane din Anglia. Există opinii conform cărora catacombele au fost realizate mai recent, prin secolul XVII, de către persoane care împărtășeau aceleași concepții cu Templierii și care au fost continuatoare ale principiilor acestui ordin trecut în ilegalitate. Așteptăm să se pronunțe specialiștii. Deocamdată, persistă întrebările și misterele.
Autor: Tomi Tohaneanu
Sursa: www.dailymail.co.uk
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu