O bacterie extrem de rezistentă la antibiotice, din cauza căreia mor anual 20.000 de americani, este trimisă în spațiu. Motivul?

Astăzi, 14 februarie, cei de la SpaceX vor lansa în spațiu un „superbug”, o bacterie extrem de rezistentă la antibiotice. Aceasta va trăi în mediul microgravitațional din cadrul Stației Spațială Internaționale (ISS). Bacteria MRSA ucide într-un an mai mulți oameni decât SIDA sau Parkinson. Motivul trimiterii bacteriei în spațiu este pentru a studia mutațiile pe care aceasta le poate dezvolta înainte de a se întoarce pe Pământ.
Echipa de cercetare nu știe încă modul în care MRSA se va dezvolta în noua sa casă de pe orbita Pământului. Cercetările anterioare asupra bacteriilor trimise în spațiu au demonstrat că acest mediu poate avea ca rezultat o creștere similară și mutații asemănătoare ca pe Pământ, însă într-un ritm mult mai accelerat. Acest lucru se datorează faptului că în spațiu, unele proteine devin mai active, iar radiațiile din acest mediu pot schimba activitatea anumitor gene mult mai repede.
Deci, în loc să așteptăm ca MRSA să dezvolte o nouă mutație aici, pe Pământ, ca răspuns la medicamente actuale, trimiterea sa în spațiu ar fi, în teorie cel puțin, un pas spre descoperirea de noi modalități de a combate această bacterie înainte ca aceasta să dezvolte soluții de apărare.
MRSA este de fapt o mutație recentă de bacterie a Stafilococus aureus. Prin toxinele sale S. aureus poate cauza diferite afecțiuni, de la reacții cutanate până la septicemii grave. Anual, 90.000 de americani sunt infectați cu MRSA, iar 20.000 dintre aceștia pierd din păcate lupta cu această bacterie.
sursa: sciencealert.com/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu