Ceaiul în lumea arabă – semnificații și proveniență

Ceaiul nu a fost cunoscut în lumea arabă până în secolul al X-lea, când a fost amintit de omul de știință Abu al Rihan Al Biruni în cărțile sale, scrise în timpul călătoriilor pe care le-a făcut, spunând cum chinezii beau o băutură de culoare aurie, denumită ceai. Ulterior, prima apariție a ceaiului a avut loc în Magrebul arab.

În secolul al XVIII-lea, în timpul sultanului Abdulah Bin Ismail, acesta primea ceai cadou de la trimișii europeni. La mijlocul secolului al XIX-lea a fost răspândit ceaiul verde, care se numea “a tai ” în Marocul arab.

Celelalte popoare ale lumii arabe au cunoscut ceaiul mai târziu, în funcție de poziția geografică a fiecăruia. De exemplu, poporul irakian a luat obiceiul consumului de ceai de la persani, denumindu-l “jai” și numind ceașca cu care se bea ceaiul “esticana ”sau “biala”. După poporul irakian, au cunoscut ceaiul și celelalte popoare, băutura devenind un detaliu din viața de zi cu zi.

Ceaiul de dimineață
A fost cunoscut ca fiind ritualul de dimineață al femeilor din Kuwait încă din antichitate, când bărbații plecau în expediţii de scufundare pentru câteva zile. Deoarece femeile erau casnice, ceaiul de dimineață reprezenta singurul lor divertisment, fiind considerat totuși o manifestare de lux.

În trecut, ceaiul negru era importat din India în cutii de lemn, pentru a fi protejat de umiditate. Se fierbea în apă cu zahăr ca să fie dulce și să reducă astfel din amărăciunea ….. lipsei soțului.

Ceaiul Krk
În Emiratele Arabe Unite se servește atât dimineața, cât și seara. Ca mod de preparare, ceaiul se fierbe, după care se adaugă lapte vaporizat, apoi se pune din nou la fiert pentru a căpăta o culoare crem spre roșu. Această băutură a fost preluată de la indieni, unde purta denumirea de „crk”. Se pare că prima persoană care a băut ceai cu lapte, a fost franțuzoaica Madame Disable în secolul al XVII-lea.

Ceaiul kașri
În Egipt ceaiul are un anumit farmec, iar poporul îl apreciază pentru că îi conferă buna dispoziție și cheful de viață. Ceaiul kașri este un ceai fărâmițat, iar frunzele sunt negre.  A primit denumirea de ceai pentru că se prepară la fel ca ceaiurile clasice: frunzele se amestecă cu apă și zahăr și se fierbe în același timp până capătă o culoare inchisă.

Ceaiul cu mentă
În Siria şi Liban, rar se bea ceaiul fără frunze de mentă proaspete. Foarte rar se servește ceaiul fără o aromă parfumată. De regulă, ceaiul se servește la micul dejun, fiind apreciat și pentru că ajută la digestie.

Ceaiul slab
Ceaiul asigură buna dispoziție, iar cei care nu preferă ceaiul mai concentrat, folosesc plicuri cu ceai pe care le introduc în apă fierbinte de câteva ori, ca să fie mai slab.

Ciudățenii în bibliografia ceaiului
În secolul al XVI-lea, în Franța, biserica a avut o atitudine ostilă faţă de consumul băuturii numite ceai, considerând că reprezintă o corupție etică.

La fel a fost și în Marea Britanie, când poetul englez Benjamin Jonson 1572-1637 a recunoscut că bea ceai atât de des, încât ibricul lui nu se răcește, motiv pentru contemporanii lui ca să-l acuze de corupție etică.

În China antică, colectarea frunzelor de ceai era supusă unor condiții ciudate, întrucât trebuia să fie recoltat de fete virgine, sau fetițe îmbrăcate în rochii noi, colorate,  purtând mâinile acoperite cu mânuși care erau schimbate în fiecare zi.
În India, povestea ceaiului este şi mai ciudată, și începe cu „a fost odată ca niciodată”, o poveste despre un pustnic care şi-a propus să nu doarmă timp de 7 ani. În cel de al 5 lea an, i s-a făcut somn și, ca să nu adoarmă, s-a hotărât să mestece niște frunze dintr-un tufiș care se găsea lângă el. După aceea s-a simțit activ cât să poată sta treaz încă 2 ani. Acest „tufiș” despre care se aminteşte în legendă, era un tufiș de ceai.

Ceaiul de furie

În secolul al XVIII lea, Marea Britanie domina lumea, din India până în America. Guvernul britanic din acele vremuri a impus o taxă coloniilor americane și a stabilit un monopol la anumite produse în favoarea unor colonii, de exemplu: ceaiul care se vindea în America, era adus numai de „East India Company”, nefiind permis niciunui alt comerciant să importe ceai în America.

Acest lucru a determinat comercianții să apeleze la contrabanda ceaiului. Pentru a combate acest fenomen, guvernul britanic a ordonat trimiterea unor vase încărcate cu ceai, care să se vândă cu preț mai mic decât restul pieței americane. Atunci patrioții americani au urcat la bordul vaselor respective și au aruncat ceaiul în mare, au dat foc navelor, pentru a nu permite să fie vândut ceaiul cu un preț mai mic decat prețul comercianților locali, lucru care a generat „Revolta Ceaiului din Boston” din decembrie 1773, când a fost distrusă o cantitate de ceai în valoare de 10.000 £, o sumă enormă pentru acele vremuri.

sursa: CCERPA – Centrul Cultural European Româno Panarab

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină