Am început cu Mica Unire, la 24 ianuarie 1859, dar nu ne putem opri decât la o Românie Mare. Suntem datori să refacem vechile hotare!

La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor al Moldovei. Ideea alegerii sale și la București, pentru ca ambele țări să aibă același domnitor, a fost formulată de către o delegație a Moldovei, care se deplasa la Constantinopol, pentru a le da turcilor de știre urmarea alegerilor. Deși au existat discuții și asupra alegerii altor candidați, până la urmă a fost pusă în practică propunerea moldovenilor. Colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor și în Țara Românească, la 24 ianuarie 1859.

Se spune că aceasta a fost ziua Micii Uniri. Dar cuvântul „mic” nu prea poate fi rostit în legătură cu acel moment măreț, care a precedat alte ceasuri de însemnătate majoră din istoria statului și neamului nostru. Alexandru Ioan Cuza a fost ales atât la Iași, cât și la București, veste care n-a fost bine primită de către unele dintre puterile europene ale acelor vremuri. Turciei și Austriei nu le convenea situația. După cum nici astăzi nu le-ar conveni unora ca România să devină un stat puternic, o forță regională.

Atât Înalta Poartă, cât și Austria considerau că prin dubla alegere de la 24.01.1859 fusese încălcată Convenția de la Paris, deși nu scria nicăieri că se interzice alegerea aceluiași domnitor în Moldova și Țara Românească.

Anglia, Franța, Rusia, Sardinia, Prusia au recunoscut unirea. Otomanii și austriecii întârziau s-o facă. Ba chiar se anticipa o intervenție cu trupe în Principate, în vederea reinstaurării situației inițiale alegerii lui Cuza. Alexandru Ioan Cuza a intuit pericolul sau a fost înștiințat, de către prietenii occidentali, cu privire la ceea ce ar fi putut să urmeze.

Din câte ne putem da seama, cutezătorul domnitor era hotărât să nu îngăduie separarea Țării Românești și a Moldovei, care nu puteau evolua decât împreună și având alături Ardealul. Dacă Principatele Unite aveau să fie invadate militar, armatele străine ar fi fost întâmpinate cu o grindină de gloanțe, indiferent ce s-ar fi întâmplat mai apoi. Oștirile Moldovei și Țării Românești au fost mobilizate lalolaltă și pregătite să respingă orice oaspete nedorit, ce ar fi vrut să se opună destinului nostru național.

În primăvara lui 1859, armatele unite erau pregătite de apărare, trupele fiind adunate la Florești (Prahova). Intenția românilor de a riposta în cazul unei invazii militare și susținerea de care se bucurau Principatele Unite din partea Franței și altor state i-a făcut ezitanți pe adversarii Unirii de la 1859. Până la urmă, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a fost recunoscută, atât de către Imperiul Austro-Ungar, cât și de către cel Otoman, la sfârșitul verii lui 1859. Abia atunci, trupele au putut părăsi zona în care fuseseră concentrate, în vederea apărării Unirii.

În anul următor au fost efectuate modificările administrative necesare pentru plasarea instituțiilor celor două state sub aceeași autoritate.

Mai târziu, în secolul următor, statul român, bazat pe vitejia ostașilor săi, a reușit să recupereze de la imperiile hrăpărețe și alte câteva teritorii pe care românii și strămoșii lor le-au stăpânit din străvechime.

La 24 ianuarie 1859 a fost doar începutul, Mica Unire. Dar procesul de unificare trebuie să continue. Altă cale nu există, pentru a nu ne împrăștia și a dispărea, ca popor.

Rămân valabile versurile lui Adrian Păunescu:

„Ţara-i mică, vremea-i grea

Ce-o mai fi, om mai vedea.

De uitat, nu vom uita,

Ţara noastră cum e ea.

Cât o fi român român,

Pruncul va primi la sân

Adevăru-adevarat,

Despre tot ce s-a-ntamplat.

Ţine minte, fiul meu,

Că există Dumnezeu

Şi un jurământ te leagă

Ţara noastră nu-i întreagă

Însă, asta doar până-ntr-o zi

Când vei fi si tu bărbat

Să te simţi mereu soldat.

Pentru vechile hotare,

Pentru România Mare!”

Autor: Tomi Tohaneanu

Imagini: www.timpul.md, wikipedia.org, www.istoria.md

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină