Terra și Luna văzute de pe planeta Marte – Imagine istorică surprinsă de cei de la NASA

Această imagine incredibilă dată publicității de cei de la NASA a fost captată de Mars Reconnaissance Orbiter și arată nu doar modul în care se observă planeta noastră de pe orbita marțiană dar și Luna, satelitul nostru natural căruia îi datorăm atât de multe lucruri.
Imaginea a fost surprinsă în cadrul unui test de calibrare al camerei HiISE de pe Mars Reconnaissance Orbiter și ne dezvăluie Pământul de la o distanță de 205 milioane de km. Captura este foarte clară putându-se distinge cu ușurință conturul continentelor și albastrul întinderilor de apă. Se poate zări destul de bine continentul australian ca o pată roșiatică și Asia de Sud-Est în partea din stânga sus. Spotul luminos din partea de jos este Antarctica, iar celelalte patch-uri albe sunt de fapt nori.
Imaginea este de fapt combinarea a două cadre separate fotografiate în data de 20 noiembrie 2016, cu luminozitatea ușor ajustată, astfel încât Luna și Terra să se vadă împreună…
sursa: sciencealert.com
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu