Cunoaste lumea

Noutăți

O specie de șopârlă își schimbă… SEXUL în funcție de temperatură

  •  
  •  
  •  

O șopârlă care-și schimbă sexul în funcție de temperatură a fost descoperită în Australia de oamenii de știință. Sub influența condițiilor climatice naturale, la temperaturi ridicate, masculii de Pogona vitticeps, o specie de șopârlă australiană, pot deveni femele capabile să se reproducă. Cercetătorii au studiat peste 100 de astfel de șopârle iar un număr de 11 specimene aveau organe reproducătoare feminine deși erau masculi din punct de vedere genetic, având cromozomii ZZ . Mai mult, au împerecheat astfel de femele care și-au schimbat sexul cu masculi normali și au constatat că sunt fertile, chiar producând mai multe ouă decât femelele normale.

soparla soparla2

Deși inversarea sexului la reptile a fost demonstrată de știință în condiții de laborator la mai multe specii, este pentru prima dată în istorie când se descoperă că această inversare poate avea loc în mediul natural, fără intervenția omului.

Oamenii de știință de la Universitatea din Canberra cred că această descoperire este o dovadă în plus a influențelor pe care schimbările climatice le pot avea asupra organismelor vii.


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii