Un miel modificat genetic cu proteină de meduză fluorescentă, a fost servit din greșeală ca mâncare, la Paris

Din ciclul Nebunia Modernă a Oamenilor de Știință…
Mielul Rubis, un animal modificat genetic de către oamenii de știință, prin folosirea unor gene de la o meduză fluorescentă, a ajuns, din greșeală se pare, în comerț, fiind servit într-unul dintre restaurantele pariziene. Autoritățile din hexagon au deschis o anchetă pentru a afla cum mielul-meduză a fost vândut drept carne de consum și cine a fost nefericitul consumator. Se știe doar că Rubis a ajuns la măcelărie alături de alți miei normali, apoi carnea sa a fost vândută în zona centrală a Parisului, cel mai probabil unui restaurant.
Savanții de la „Național Institute for Agricultural Research”, (i)responsabili cu experimentul lui Rubis, au dorit să facă pielea mielului mai transparentă (!!!), prin încrucișarea cu meduza fluorescentă ce produce culoare verde, pentru a-i ajuta mai apoi în alte teste ce presupuneau transplanturi de inimă…
În Franța, vânzarea produselor modficate genetit este interzisă din anul 2000, după numeroase proteste de stradă.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu