Vrei să ai copii sănătoși? Atunci trebuie să știi aceste lucruri…

Uneori suntem prea ocupați și prea obosiți pentru a privi mai cu atenție la obiceiurile cotidiene ale copiilor noștri. Lipsindu-le cunoștințele necesare și nefiind suficient de motivați pentru a cultiva deprinderi de viață sănătoasă, copiii își pot forma obiceiuri greșite, ale căror efecte nefaste îi vor urmări toată viața.
Condițiile de apariție a obezității și diabetului de tip II încep să fie create, pas cu pas, încă de la vârste fragede. Unii părinți sunt total neinformați, considerând că nu-i nimic anormal dacă progenitura lor se îndoapă cu dulciuri și nu își mai astâmpără de multă vreme setea cu apă, consumând doar băuturi carbogazoase îndulcite. La fel, există părinți cărora nu li se pare anormal ca un copil preșcolar să stea nemișcat ore întregi în fața monitorului calculatorului sau înaintea televizorului.
Activitatea fizică zilnică este esențială pentru buna dezvoltare a aparatului locomotor, dar și a aparatului circulator și respirator. Copilul trebuie să beneficieze de cel puțin 60 de minute de mișcare în fiecare zi. Dar să fie mișcare viguroasă, efectuată într-un spațiu în care copilul poate alerga în voie. Important este și exemplul oferit de către părinți. Zadarnic ne îndemnăm copiii să facă mișcare, să iasă în curte, la aer, dacă noi ca părinți stăm ore întregi în fotoliu, înaintea televizorului.
Contrar unor aparențe și obișnuințe moderne, cea mai bună băutură pentru astâmpărarea setei este… apa. Spre deosebire de băuturile carbogazoase cu adaos de zahăr și arome artificiale, apa, fie ea și de la robinet, nu are efecte nefericite asupra sănătății și nu duce la creșterea glicemiei. Cât privește sucurile de fructe, mai indicat este să fie consumate fructele integrale. E lesne de înțeles că în sucurile de fructe, chiar și proaspăt extrase, nu mai sunt prezenți toți micronutrienții și macronutrienții pe care îi oferă fructul integral. Fiind lipsite de fibre dar bogate în glucide, sucurile de fructe pot duce la creșterea prea rapidă a glicemiei.
Din dieta zilnică a copilului pot lipsi fără niciun pericol dulciurile, chipsurile sau covrigii, însă nu trebuie să absenteze fructele și legumele proaspete. De obicei, copiii consumă cu plăcere crudități, dar dacă deja am făcut greșeala să-i obișnuim să consume zilnic alimente bogate în zahăr și în grăsimi, este cam greu să le redeschidem apetitul pentru hrana sănătoasă. Din nefericire, un consum redus de fructe și legume se concretizează prin carențe de vitamine și minerale, printr-o imunitate redusă și printr-o predispoziție față de bolile infecțioase. Fructele și legumele proaspete ar trebui să nu-i lipsească copilului de la niciuna dintre mesele zilnice. Și aici este cazul ca părintele să-i ofere exemplul său… pozitiv.
Cam toți părinții știu (sau ar trebui să știe) că obiceiul copiilor de a privi zilnic ore întregi la TV sau orele numeroase petrecute zi de zi în fața calculatorului vor conduce, cu vremea, la obezitate și la cohorta de probleme patologice și psihologice care le determină ea, mai ales dacă și alimentația este una hipercalorică. Dar prea puțini își îndrumă copiii către activitățile în aer liber și către jocurile sportive. Dacă părinții sunt sedentari și neglijenți cu propriul corp, este foarte probabil ca pilda lor greșită lor să fie preluată, involuntar, de către copii.
Fără îndoaială că pentru orice părinte sănătatea copilului său se află pe primul loc. Totuși, de ce sunt atâția părinți ce le oferă copiilor dulciuri în cantități industriale și de ce le îngăduie să petreacă câte o jumătate de zi înaintea tabletei sau a monitorului calculatorului? Oare nu sunt suficient de informați asupra neajunsurilor care s-ar putea manifesta pe viitor? Este în puterea părinților să inițieze o serie de schimbări pozitive pentru copil!
Autor: Tomi Tohăneanu
Sursă informații: www.healthykids.nsw.gov.au
Surse imagini: www.dietsinreview.com, frostingandasmile.com, www.blondeseatclean.com, healthbeginswithmom.com, www.whatsuplife.in
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu