Enigma Centurilor de radiații Van Allen, care înconjoară Pământul

Una dintre cele mai mari enigme ale lumii o reprezintă fără doar și poate torul care formează particule de energie în jurul Pământului, denumite și centurile Van Allen. De la descoperirea lor în 1958 și până în zilele noastre astronomii din întreaga lume au încercat să înțeleagă sursa acestor particule și ce le face să accelereze atât de tare. Unele particule ating o viteză foarte apropiată de cea a luminii. Partea interioară a centurii de radiații este destul de stabilă, în schimb partea exterioară își schimbă forma, dimensiunile și chiar compoziția.
În anul 1963, o a treia centură de radiații, compusă în special din electroni, era observată pentru prima oară de oamenii de știință. După câteva săptămâni centura dispare până în anul 2013 când instrumentele de detectare a particulelor amplasate la bordul sondei Van Allen a celor de la NASA au detectat-o din nou. Această a treia centură Van Allen a fost observată timp de doar patru săptămâni după care a dispărut din nou, în mod inexplicabil.
Centurile de radiații se află la o altitudine cuprinsă între 1.000-60.000 de km, iar particulele se formează în interiorul acestora și nu provin din exterior, așa cum se credea inițial. Datele obținute de sondele Van Allen arată faptul că vitezele pe care le ating particulele sunt cauzate de niște valuri electromagnetice denumite „Whistler”. Multe dintre serviciile din telecomunicații sunt afectate de radiațiile din centurile Van Allen, mai ales în momentele când aceste valuri electromagnetice se formează.
Studii recente arată faptul că pagubele infrastructurilor de telecomunicații cauzate de asemenea furtuni spațiale pot ajunge și la câteva miliarde de dolari.
Numele de Van Allen provine de la autorul descoperii lor, savantul James Van Allen, profesor în anii 50 la Universitatea din Iowa, SUA.
sursa: .dailymail.co.uk/
sursa : nasa.gov/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu