Articol juridic – Dreptul de proprietate privată are limitele sale. Și sunt bine stabilite… Iată o situație concretă!

„Sunt pe pământul meu, unde fac doar ce vreau eu. Nu poate să vină nimeni să-mi spună mie cum să procedez în ogradă la mine!” Așa grăia de curând un individ ce dăduse casa din mahala pe o casă la țară, atunci când vecinul său i se plângea că salcâmii cei înalți, plantați în ograda vecină, chiar lângă gard, îi umbreau toată grădina.

Celălalt cetățean, a cărui proprietate era umbrită și totodată era poziționată ceva la vale, mai susținea că, ori de câte ori ploua mai puternic, dejecțiile provenite de la grajdurile vecinului ajungeau în grădina și în curtea sa, printr-un șanț de colectare săpat de curând de către fratele vecinului și orientat în direcția proprietății sale.

Să vedem de partea cui se află legea într-o situație de acest fel, des întâlnită în practică. Să vedem și cui i s-ar da dreptate în justiție și ce poate invoca fiecare parte, pentru propria apărare.

Legea spune, cu privire la regulile referitoare la curgerea firească a apelor, că „proprietarul fondului inferior nu poate împiedica în niciun fel curgerea firească a apelor provenite de pe fondul superior”. Această curgere provoacă pagube proprietății situate mai jos? Stăpânul acesteia poate cere autorizarea justiţiei spre a face pe terenul său lucrările necesare schimbării direcţiei apelor. Însă va suporta toate cheltuielile apărute.

Atenție! Stăpânul acelei proprietăți care se situează la o înălțime mai mare este dator să nu efectueze nicio lucrare de natură să înrăutățească situaţia fondului inferior.

La rândul său, proprietarul terenului situat mai jos nu poate împiedica nici curgerea provocată de proprietarul fondului superior, aşa cum e cazul apelor provenite din secarea terenurilor mlăştinoase ori al apelor folosite într-un scop casnic, agricol sau industrial, însă numai dacă această curgere precedă vărsarea într-un curs de apă sau într-un şanţ. În acest ultim caz, stâpânul terenului situat mai sus trebuie să opteze pentru calea şi mijloacele de scurgere de natură să aducă prejudicii cât mai mici fondului inferior, fiind dator la plata unei despăgubiri juste şi prealabile către proprietarul acestuia din urmă.

Dar aceste prevederi (din care reiese că proprietarul fondului inferior nu poate împiedica curgerea provocată de proprietarul fondului superior) nu se aplică atunci când pe fondul inferior se află o clădire, laolaltă cu grădina/curtea aferentă.

Acum, să vedem cum stau treburile cu salcâmii care cresc chiar lângă gard și a căror umbră deasă face inutilizabilă grădina vecinului, în ceea ce privește cultivarea legumelor. Dacă nu există alte prevederi, în lege, regulamentul de urbanism sau obiceiurile locului, arborii trebuie să fie plantați la o depărtare de cel puţin doi metri de linia de hotar, exceptați fiind arborii mai mici de doi metri, plantaţiile şi gardurile vii.

Dacă această distanță e nerespectată, proprietarul vecin poate cere scoaterea sau tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor. Cine va plăti pentru toate acestea? Nimeni altul decât stăpânul proprietății pe care se află arborii sau vegetația buclucașă.

De asemenea, atunci când este cazul, proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor ce aparţin vecinului are dreptul de-a le reteza, plus dreptul de-a păstra fructele căzute în mod natural pe terenul său. În cazul nostru despre fructe nu poate fi vorba. Dar poate fi vorba, pe viitor, despre un diferend rezolvat în justiție, dacă vecinul cel neînțelegător persistă în atitudinea sa sfidătoare gen: „fac ce vreau pe pământul meu”.

Autor: Tomi Tohăneanu

Surse imagini: www.dailymail.co.uk, www.huffingtonpost.com,

alankent.files.wordpress.com

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină