Șarpele Boa de Smarald. Colorat minunat, dar iute la mânie, când se simte amenințat!

Șarpele Boa de Smarald (Corallus caninus) a fost descoperit pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, de către Carlos Linnaeus și la fel ca alte rude de-ale sale care aparțin neamului Boa este un șarpe care nu se bazează pe venin, spre a-și imobiliza prada. Este un șarpe constrictor și dispune și de o forță considerabilă în fălci. Spre deosebire de alte specii de reptile din locurile de baștină, el nu se află în primejdie de extincție. În natură, splendida sa culoare îl ajută să se piardă în peisaj. Pierdute sunt și micile animale care se apropie prea mult de șarpele camuflat!

Numele genului, Corallus adică, provine de la modelul existent pe spatele acestor șerpi, atunci când vin pe lume. În același timp, numele de „caninus” vine de la forma capului vietății. De asemenea, dinții alungiți ai reptilei se aseamănă dinților canini ai dulăilor. Dinții șarpelui Boa de Smarald sunt, comparativ cu dimensiunile pe care le are această târâtoare, printre cei mai lungi care intră în „dotarea” unui șarpe neveninos.

Există două varietăți de șarpe Boa de Smarald, ce face parte din categoria șerpilor arboricoli. Varietatea nordică viețuiește în Guyana și Surinam, cea de-a doua poate fi observată în bazinul amazonian. Șerpii ce aparțin varietății nordice sunt mai supli, mai mici  decât cei care provin din zona bazinului Amazonului. Ajunși la vârsta adultă, șerpii Boa de Smarald pot sta fără să se hrănească chiar și trei săptămâni. Nici defecarea nu se produce prea des, având loc o dată la două luni.

Adulții pot depăși lungimea de 2 metri, ceea ce nu-i foarte mult pentru un șarpe constrictor. Au un temperament imprevizibil iar dacă sunt atinși atunci când se odihnesc, reacțiile pot fi surprinzător de violente, cu atât mai periculoase cu cât este și un șarpe rapid în mișcări. Atât de rapid încât, în sălbăticie, poate înhăța păsări recunoscute pentru spiritul vigilent și capacitatea de a-și lua cu repeziciune zborul.

Comportamentul de hrănire al acestor șerpi presupune atacul oportunist, luarea prin surprindere a prăzii. Ei nu își caută vânatul ci, noapte de noapte, stau atârnați de crengi, în nemișcare și cu capetele coborâte, așteptând răbdători o ocazie pentru a-și astâmpăra foamea. Atunci când ajung în raza de acțiune a șarpelui, păsările sau mamiferele mici se trezesc înșfăcate și pier, la scurtă vreme, cu trupurile prinse într-o strânsoare nemiloasă, ca de menghină. La detectarea prăzii îl ajută în mare măsură senzorii termici, situați în preajma gurii. Mușcăturile sunt necruțătoare iar odată ce-și înfige dinții într-o vietate, gura șarpelui Boa de Smarald nu se mai descleștează cu una cu două!

Tomi Tohăneanu

Surse imagini: Foto 1, Foto 2, Foto 3

Sursa info: reptilesmagazine.com

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină