Cunoaste lumea

Noutăți

Galerius, împăratul DAC al Imperiului Roman. Află-i povestea!

  •  
  •  
  •  

Puțini dintre români știu că războaiele dintre daci și romani nu au durat doar câțiva ani și nu au fost doar două (101-102 și 105-106) și că, în realitate, putem vorbi de peste 300 de ani de conflicte armate, alternate cu perioade de pace și schimburi comerciale.

De asemenea, puțini români știu că dacii nu numai că nu au dispărut din istorie (după cum pretind incompetenții și trădătorii de serviciu) dar chiar au ajuns, prin câțiva dintre ei, să conducă destinele Imperiului Roman…

Da, așa este, pare de necrezut! Pare o invenție protocronistă!

Dar dacă acest lucru este spus chiar de sursele latine recunoscute ca autentice la nivel mondial, mai poate fi vorba doar de o poveste patriotardă? Dacă probele materiale existente și astăzi îi arată pe daci în ipostaze biruitoare, la 200 de ani de la războaiele dintre Decebal și Traian, pe un Arc Triumfal al unui alt Împărat Roman, Galerius, să fie doar o iluzie optică?

Ei bine, nu! Nu este nici iluzie optică și nici teorie protocronistă! Este doar adevărul, acel adevăr care vă este furat de generații! Adevărul care îi deranjează pe cei care au ocupat România după ’89 și pe care se luptă să îl îngroape de tot pentru a vă fura nu numai țara ci și identitatea.

Dacă vreți să aflați mai multe, vizionați acest episod al emisiunii Adevăruri Tulburătoare pentru a afla povestea lui Galerius, Împăratul Dac al Imperiului Roman între anii 305-311 d. Chr.

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Emisiunea ADEVĂRURI TULBURĂTOARE poate fi urmărită la Nașul Tv în fiecare vineri, de la ora 22:00 și în reluare duminica, de la ora 11:00.

Restul episoadelor pot fi vizionate aici: https://www.youtube.com/user/roxindaniel/videos


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Galerius, împăratul DAC al Imperiului Roman. Află-i povestea!

  1. Daca o iei plecind din Marginimea Sibiului,prin tinutul Momirlanilor,a Tarii Crisurilor,urcind apoi spre Zona Maramuresului,coborind prin Moldova si Subcarpati…dacii sunt toti acolo!Nu au plecat nicaieri.Si atunci ce a dus imperiul in ,,sclavie”?Pai, soldati as zice eu!Dupa un timp si o selectie ,au fost incadrati in unitati auxiliare.Misiunea acestora a fost paza si apararea punctelor fierbinti de granita ale imperiului.Unitati echipate corespunzator,cu arme proprii,extrem de mobile care actionau ca un pumn urias.He,he…deseori in armata Principatului Transilvaniei,cind nu era interes de victorie,putea fi auzit cuvintul,,farkas”,(lupul)un indemn la noncombat si ,,stearsa” in masa.Ma rog,dintre comandatii trupelor dacice ,chiar s-au putut ridica imparati.Urmind toate treptele ierarhiei militare,fiind impusi apoi de soldati.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii