Cunoaste lumea

Noutăți

Cea mai scumpă carte din lume a fost vândută pentru suma de 8,7 milioane de euro. Ce conține aceasta?

  •  
  •  
  •  

O copie a cărții lui John James Audubon “Pasările Americii” era vândută în anul 2010 de către o casa de licitație din Londra contra fabuloasei sume de 8,7 milioane de euro, devenind astfel cea mai scumpa carte din istorie. Licitația a reprezentat o șansă extrem de rară pentru colecționari de a intra în posesia uneia dintre cele mai bine păstrate capodopere artistice ale secolului al XIX-lea. Toate cele 435 de ilustrații ce reprezintă păsările de pe continentul american sunt realizate manual de către Audubon.

Cartea a fost inițial publicată sub forma unei serii de numere, între anii 1827 și 1938. Doar 119 copii au fost publicate, dintre acestea mai puțin de 10 se află în mâinile unor colecționari privați, restul fiind expuse în diferitele muzee ale lumii. Fiecare dintre cărțile imprimate au fost lucrate manual, în cadrul unui proces extrem de laborios care a durat mai mulți ani. Chiar și după standardele zilelor actuale, caracterul realistic al ilustrării păsărilor este excepțional, mulți critici de artă considerându-le pur și simplu uimitoare.

Audubon a utilizat o tehnică extrem de inovatoare și șocantă pentru a produce cartea. Acesta a vânat mai întâi pasările din paginile cărții și le-a suspendat pe cablurile de întins rufe din spatele casei, unde avea și atelierul de pictură. Realizarea fiecărui desen în parte dura aproximativ 60 de ore. Ce este și mai trist, este faptul că o parte din păsările pe care le regăsim în paginile uriașe ale capodoperei lui Audubon, sunt astăzi dispărute sau pe cale de dispariție.

cart99 car678 cartr6 carte3  acrt4 caert3 caetty

sursa: amusingplanet.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii