Codul soft-ului care i-a dus pe astronauți pe Lună, a fost făcut public. Diferența dintre acesta și programul folosit de un simplu smartphone din zilele noastre

Codul de programare al software-ul care a controlat zborul lui Apollo 11 a fost publicat după aproape 50 de ani de la aselenizare. Lansată pe data de 16 iulie 1969, misiunea condusă de astronautul Neil Aiden Armstrong avea să ajungă la destinație în data de 20 iulie, zi în care Armstrong și Aldrin au devenit primii oameni care au pășit vreodată pe suprafața Lunii.
Codul a fost creat de către programatorii de la MIT la mijlocul anilor 1960, fiind primul astfel de soft realizat vreodată. Modul de stocare al datelor a fost numit “Rope Memory” iar limbajul de programare este extrem de alambicat și greu de citit chiar și în ziua de astăzi de către programatori.
Codul poate fi privit ca o pagină de istorie extrem de importantă pentru umanitate. Acesta ne arată cât de mult a progresat tehnologia din 1969 și până astăzi. Ca o comparație, soft-ul avea nevoie pentru a rula doar de un spațiu de stocare de 64 de kilobytes. Astăzi, programul unui simplu telefon mobil de genul smartphone, are nevoie de 250.000 de ori mai multă capacitate de stocare pentru a funcționa.
Se estimează că aproximativ 600 de milioane de oameni au urmărit în direct aterizarea lui Apollo 11. După revenirea pe Pământ astronauții au fost puși în carantină timp de trei săptămâni, de teamă că ar putea fi adus pe planetă agenți patogeni necunoscuți de pe Lună. Costul total al programului spațial Apollo a fost de 25 de miliarde de dolari.
Programul poate fi descărcat gratuit de aici: https://github.com/chrislgarry/Apollo-11/
sursa: sciencealert.com/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
… și nici până azi nu s-a devoalat misterul opririi acestui program. Se pare că omenirea a fost speriată de ceva căci chestia cu „nu sunt fonduri”, „nu este oportun sa continuăm cercetările” etc, nu prea au relevanță.
Ce paradox!! La nivelul tehnologiei actuale ar fi trebuit sa se realizeze deja calatorii interstelare nu doar pe luna ca acum 50 de ani cu un program de 64KB! Mi-as dori din suflet ca omul sa fi pasit pe luna, problema e ca sunt prea multe lucruri care sunt suspecte si infirma situatia asta! Pacat! De ce s-a inchis programul Apollo atat de brusc si le e atat de greu oamenilor sa ajunga din nou pe luna!? E batator la ochi!