Cunoaste lumea

Noutăți

TRANSFĂGĂRĂȘANUL – probabil cea mai frumoasă șosea alpină din lume

  •  
  •  
  •  

Puține țări se pot bucura de frumusețea naturală a României: munți și cîmpii, dealuri și podișuri, răuri, fluviu, mare, zone deșertificate, vulcani noroioși, ghețari și peșteri spectaculoase…, într-un cuvânt, un adevărat PARADIS concentrat pe o mică suprafață a Terrei.

În mijlocul acestor frumuseți, la înălțimea norilor, șerpuiește în curbe spectaculoase Transfăgărășanul, șoseaua care leagă românii de pe o parte și de pe alta a Carpaților.

Construită între anii 1970-1974, șoseaua traversează cel mai înalt lanț muntos al României (munți unde vârful Moldoveanu are 2544 metri). Din cei 151 de km, 92 sunt în zona alpină, drumul fiind marcat de 27 de poduri și viaducte. Traseul alpin conține peste 800 de curbe și cel mai lung tunel din România săpat în stâncă (877 m), situat la cea mai mare înălţime (2042 m).

Dincolo de performanțele tehnice, ceea ce face din Transfăgărășan un drum montan atât de apreciat este frumusețea sălbatică a peisajului – o frumusețe care nu poate fi apreciată cu adevărat decât la fața locului.

Până și orgoliosul și arogantul realizator al BBC-ului, Jeremy Clarkson, vedeta de la Top Gear, a exclamat încântat, în timp ce traversa cu mașina Transfăgărășanul că: “Ne-am înșelat! Acesta este mai bun decât Stelvio! Acesta este CEL MAI BUN DRUM DIN LUME!!!…”

Vizionați mai jos un video spectaculos!

Daniel Roxin


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on TRANSFĂGĂRĂȘANUL – probabil cea mai frumoasă șosea alpină din lume

  1. Eu iubesc Romania, o cunosc bine si ii admir frumusetile dar… Hai sa nu mai exageram!! Cred ca cel care a pus titlul acesta sigur nu a vizitat lumea nici macar pe Google! Sa nu facem ca … cioara…. eu am cel mai frumos pui…

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii