Cunoaste lumea

Noutăți

Radu Nedescu: primul copil din România recuperat din autism

  •  
  •  
  •  

La vârsta de 3 ani Radu Nedescu a fost diagnosticat cu autism. În prezent are 16 ani și în urma unei terapii speciale, care a durat câţiva ani, tânărul a reușit să treacă peste dificultăţile acestei boli. Elev de liceu, el a dorit să împărtășească din gândurile și trăirile sale cu ceilalți, găsind poezia drept cea mai bună modalitate de comunicare!

Volumul „Gata, Niciodată, Acumeste primul său volum de poezii „care reflectă viziunea sa asupra lumii și te scufundă-n întrebări cât pentru o viaţă de om. Radu Nedescu pentru mine, ca mamă, a fost o încercare şi un motiv de bucurie. Drumul pe care l-am parcurs alături de Radu mi-a arătat adesea că viaţa oferă infinite posibilităţi. Gândiţi-va că acum 16 ani autismul era considerat o deficienţă mentală iremediabilă, dar noi am căutat peste tot, fiind convinşi că într-un fel există o rezolvare. Este fascinant să vezi cum viaţa îţi arată că toate barierele în calea împlinirii sunt impuse de percepţia pe care o avem asupra noastră” a declarat mama sa, Cristina Nedescu, cu prilejul lansării cărții.

Experiențele prin care a trecut acest copil, eforturile depuse de părinți și cei care au fost în jurul familiei toți acești ani, au dus la deschiderea unui centru în care sunt ajutaţi copiii cu autism. Radu își dorește ca banii strânși din vânzarea acestei cărți să fie donați pentru a ajuta alți tineri cu probleme de autism.

Radu-Nedescu-5-555x535Volumul „Gata, Niciodată, Acum”

Poveste lui Radu este una plină de încercări. După numeroase tratamente și vizite la diferiți medici care nu-i ofereau un tratament corect, părinții au apelat la rude din străinătate pentru a reuși să înțeleagă condiția copilului și să încerce să-l ajute în mod adecvat. La vârsta de cinci ani Radu a primit, în cele din urmă, un tratament corect și a început terapia comportamentală aplicată (ABA), singura modalitate care, ştiinţific, oferă o şansă de a fi recuperați copiii cu autism. Au început astfel cele 8 ore zilnice de muncă asiduă pentru a oferi o șansă unui copil.

„Părinţii nu au găsit terapeuţi în România, s-au dus în Marea Britanie şi au adus un supervizor, care i-a învăţat pe alţii teoria şi cum să lucreze cu mine. ABA era ca un amalgam: terapie, joacă, televizor, recompensă, pauze” declară Radu într-un interviu acordat ziarului Evz.ro.

Ce este ABAterapia comportamentală aplicată? Reprezintă metoda prin care „tot ceea ce copilul tipic receptează automat, cel autist trebuie să înveţe mecanic”.

„Terapia e intensă, dar nu trebuie să renunţi. Dacă duci un copil bolnav la spital, dar el nu vrea să intre, ce faci, îl laşi afară?” sunt cuvintele lui RADU NEDESCU, primul copil recuperat din autism, gânduri oferite celor de la evz.ro.

radu-nedescuMădălina Corina Diaconu

surse: editurafrontiera.ro, evz.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii