Cunoaste lumea

Noutăți

Un nou oraș european interzice restaurantele de tip fast food

  •  
  •  
  •  

Deschiderea unor restaurante de tip fast food va fi interzisă în Verona, pentru a păstra tradiția orașului. Decizia de interzicere a fost luată cu acceptul celor de la UNESCO, după creșterea bruscă a acestor tipuri de restaurante, care în opinia organizației Mondiale dar și a autorităților locale, strică aspectul istoric și arhitectural al zonei.

„Datorită acestei prevederi nu vor mai exista noi restaurante care produc și vând astfel de alimente. Aceasta decizie protejează nu numai patrimoniul nostru istoric și arhitectural al orașului, dar și tradiția culturii tipice Veronei”, a declarat primarul Veronei, Flavio Tosi, pentru The Telegraph.

verona

În timp ce oficialii susțin că încearcă să păstreze aspectul „tradițional” al regiunii, mutarea comercianților de Kebab sau shaorme în afara centrului orașului a fost criticată de unele organizații non-guvernamentale, care susțin că autoritățile discriminează în acest fel imigranții!!!

Normele introduse acum în Verona nu sunt singulare în Italia. Anterior, cei din Florența au luând niște măsuri similare. De asemenea și primarul Veneției s-a declarat în favorea unor astfel de decizii în toată peninsula, Luigi Brugnaro susținând că astfel de măsuri previn ‘Disneyificarea’ orașelor italiene.

sursa: independent.co.uk

traducere și adaptere: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Un nou oraș european interzice restaurantele de tip fast food

  1. E ciudat cum se inchid doar pravaliile cu shaorma si kebab, in timp ce asa-zise restaurante de tip fast-food, cum ar fi McDonald’s ori KFC vor prospera, scapind de concurenta produselor arabesti, care sint mult mai gustoase si mai sanatoase decit mizerabilele retete americane.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii