150 de oameni vor alerga sâmbătă noaptea până pe Parângul Mic

”Parângul Night Challenge”, evenimentul organizat de Asociația Sportivă Bike & Run Petroșani, se află în acest an la ediția a treia și va avea loc sâmbătă, 20 februarie 2016, începând cu ora 18:30.
În stațiunea Parâng din Valea Jiului cei 150 de concurenți înscriși vor parcurge un traseu de 4,4 km, care va urca de la Pârtia B până în Vârful Parângul Mic (2.074 m), pe o diferență de nivel de circa 1.000 de metri. Organizatorii își propun să realizeze o competiție în stilul ”vertical race”.
„În zona de plecare vor fi amplasate făclii, iar pe zona alpină, după ce se iese de pe pârtia B, golul alpin va fi marcat cu balize luminoase speciale de culoare roșu-gălbui, similare celor de pe un aeroport, plasate din 200 în 200 de metri. Peisajul va fi unul extraordinar” au declarat organizatorii.
Lista înscrierilor este încă deschisă. Cei dornici de o aventură se mai pot înscrie sâmbătă, la fața locului, între orele 16,00—18,00. (tinerii între 15 și 18 ani vor prezenta acordul scris al unuia dintre părinţi).
”La ediția din acest an vor fi prezenți mulți atleți importanți. Unul dintre ei este Tiberiu Useriu. El este unul dintre cei trei români care vor participa, în luna martie, la ultratriatlonul de la Cercul Polar, la Polul Nord, unde se va alerga la minus 60 grade. El își va efectua ultimul antrenament oficial în Parâng. Tiberiu va alerga îmbrăcat sumar, în șort și tricou, iar a doua zi va face o baie la copcă, în Lacul Știurț, din Petroșani”, au declarat organizatorii pentru agerpres.
Se vor acorda premii pentru Alergare Montană, Ski alpinism și Premii speciale.
Munții Parâng fac parte din Carpații Meridionali, grupa muntoasă Parâng-Șureanu-Lotrului, fiind cea mai mare ca suprafață dintre masivele muntoase ale României. Sunt delimitați la vest de Valea Jiului, iar la est de râul Olteț și râul Lotru. La nord sunt delimitați de Munții Șureanu, prin valea râului Jiul de Est Spre sud, delimitarea este făcută de șirul depresiunilor Novaci, și Baia de Fier. Pe cuprinsul întinderii munților Parâng se găsesc un vârf muntos de peste 2.500 m, și anume vârful Parângul Mare, cu 2.519 m și trei vârfuri de peste 2.400 m: Gemănarea, cu 2.426 m, Stoinița, cu 2.421 m și Cârja cu 2.405 m și aproximativ 15 vârfuri de peste 2.300 m.
Munții Parâng sunt străbătuți de cea mai înaltă șosea din România, Transalpina, care ajunge până la altitudinea de 2.200 m. (wikipedia)
relatare de Mădălina Corina Diaconu
surse: agerpres, wikipedia.org, parangulnight2015.bike-run-petrosani.ro
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu