Cartea lui Veles, în care este descrisă originea popoarelor slave, interzisă în Rusia

„Cartea lui Veles” este atât de controversată încât este interzisă în Rusia. Gravată pe 42 de plăci de lemn, textul prezintă istoria slavilor din secolul al 7-lea î.Hr. până secolul al 9-lea d.Hr. Literele inscripționate sunt de diferite mărimi și forme, astfel încât este posibil ca textul să aibă mai mulți autori.
Prima persoană care a examinat îndeaproape cartea a fost Yuriy Mirolubov, un om de știință rus. Potrivit acestuia textele sunt scrise într-un alfabet vechi slav, apropiat de cel chiliric. Cartea lui Veles descrie cum triburile pre-slave au trăit în “Țara celor 7 râuri, dincolo de mare”, cel mai posibil în sud-estul Kazakhstanului de astăzi. Apoi aceștia au migrat până în Siria și mai apoi până în Munții Carpați, pe actualele teritorii ale Poloniei, Cehiei și Ucrainei, unde au fost înrobiți de regele “Nabsur”. Tocmai desele conflicte și înrobiri îi face pe slavi să se refugieze și mai la est, dincolo de Urali.
Numele cărții – „Veles” sau Volos, provine de la o zeitate din mitologia slavă.
Aceasta era considerată ca fiind forţa supranaturală a pământului, a apei şi a lumii de dincolo, asociată cu dragonii, bovinele, magia, muzicienii, sănătatea şi înşelătoria. Etimologia numelui Veles nu este tocmai clară. Cartea a fost găsită într-un castel din Ucraina în secolul al – XX-lea de către Arthurovich Isenbeck.
Deși tocmai oameni de știință ruși ca Yuriy Mirolubov o consideră veridică, Kremlinul nu o recunoaște ca fiind autentică, nefiind luată în seamă. Potrivit oficialilor ruși, textul este eronat și inventat iar scrierea folosită este una greșită, tocmai pentru a duce în eroare cititorii. Unii istorici contemporani ruși consideră că acesta a fost falsificat la începutul secolului al XIX-lea.
În condițiile în care la Moscova au apărut și teorii potrivit cărora rușii ar avea și origini carpatice (asta le-ar da „dreptul” să revendice zona carpatică?!?), am putea înțelege mai bine de ce îi deranjează varianta de pe aceste tăblițe de lemn…
Totuși, din 1999 conținutul acesteia este studiat în Ucraina, la ora de istorie, ca fiind un text autentic, parte a evoluției slavilor în zonă.
sursa: messagetoeagle.com
sursa: ancient-origins.net
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Citiți, fraților, Tăblițele de la Sinaia, unde veți găsi dezlegarea la misterul originii slavilor, ca să nu mai lansați în spațiul virtual tot felul de făcături de senzație. Polonezii susțin că se trag din sarmați cu capitala la Sarmisegetuza, iar rușii învață în cărțile lor de istorie că se trag din arienii din Carpați (14-15 mii de ani vechime !). Interesant e că și marele antropolog american William Schiller afirmă că leagănul civilizației s-a format în Carpați (13-15 mii de ani vechime !). Nu uitați că Academia Rusă a fost prima care a recunoscut autenticitatea și vechimea Tăblițelor de la Tărtăria ! Nu cred că ar fi logic ca polonezii, rușii, nemții (deutsc), olandezii (dutch), italienii, spaniolii, francezii, portughezii, irlandezii și alții să revendice România, pentru că își trag originea din aceste locuri. Este o aberație cât China a idioților utili, dornici de senzațional CU ORICE PREȚ !!! Normal ar fi să le cerem polonezilor, rușilor și americanilor argumentele afirmațiilor lor ! În antichitate grecii ăndemnau popoarele „să ia lumină” de la daci în domeniul medicinei, a dreptului, a astronomiei etc. Eu sunt convins că izvorul de lumină din Carpați nu va seca niciodată și suntem bucuroși să dăruim.
Cu siguranță această ”CURIOZARE” A RUȘILOR este o muncă CGB-istă pentru mințile disperate de propriile neajunsuri identitare ale românilor și ai altora din apropiații europeni ce-i încurcă urmașilor lui Petru-I, conform îndemnului său, să ajungă călare pe rachete (deja) la Pa de Calee… Are menirea de ai risipi,demoraliza pe români și pe alții similari întorcândule atenția spre ”măreața” Rusie. Trebuie să nu cunosti elementara istorie a slavilor ca să difuzezi astfel de articole. De parcă COTROPITORUL COLCIAC a început să MERGEĂ PESTE URAL , SĂ CULEAGĂ CIUPERCI și imediat să se întoacă. înapoi cu războinicii săi, acu apr-tiv .360 ani în urmă. Printre temele de acest tip mai sunt și ”PIERDERREA ARDEALULUI de CĂTRE ROMÂNI”… prin unirea lui DODON CU RESTUL MOLDOVEI ISTORICE… Patologii fabricate la editurile CGB-iste, ce se prind în mintea foarte proștilor și fricoșilor !!! Le amintesc acestora, că pe mica noastră teră locuiesc circa 30 milioane români și numai 10 mmilioane unguri…