Cunoaste lumea

Noutăți

Cum arată cea mai mare tabără de refugiați din Iordania. Peste 80.000 de sirieni trăiesc aici

  •  
  •  
  •  

În premieră o înregistrare efectuată din elicopter de o echipă a televiziunii britanice BBC prezintă imensa tabără de refugiați Zaatari, situată în deșertul Iordaniei. Tabăra găzduiește în prezent 80.000 de refugiați sirieni care și-au făcut acolo un adevărat oraș. Există magazine de haine, brutării, cafenele dar și un sistem bine pus la punct de distribuție a apei potabile. Potrivit surselor din zonă, 3,5 milioane de litri de apă sunt consumate zilnic în tabără de refugiați.

De la deschiderea taberei, în iulie 2012, în zonă s-au înregistrat numeroase conflicte și au fost raportate numeroase infracțiuni, de la furt și până la prostituție sau trafic de droguri. Mai mult, refugiații s-au răsculat de nenumărate ori împotriva autorităților de la Amman, fiind nemulțumiți atât de cazarea oferită în tabără cât și de alimentele oferite, care potrivit acestora ar fi insuficiente.

zaatari zaatari3

Regele Iordaniei a declarat pentru BBC: „Starea de spirit din rândul populației este din ce în ce mai proastă. Oamenii sunt pe punctul de a ceda, nu-i mai suportă pe imigranți. Mai devreme sau mai târziu, cred că barajul se va rupe.

Potrivit suveranului Abdullah al II-lea țara sa găzduiește în prezent aproximativ 1,4 milioane de refugiați, aproape o cincime din totalul populației țării sale.

 

 

sursa: independent.co.uk

sursa: theguardian.com

sursa foto: flirck.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii