Pendulul lui Foucault. Dispozitivul creat special pentru a confirma mișcarea de rotație a Pământului în jurul axei sale

Deși nu putem simți mișcarea, cu toții știm că Pământul se rotește. În majoritatea timpului nici măcar nu ne gândim la acest aspect. Pentru a conștientiza acest lucru, la Pantheonul din Paris, dar și mult mai aproape de noi, în Iași, la Universitatea Gheorghe Asachi, există un dispozitiv numit Pendulul lui Foucault care demonstrează această rotație pe care o execută Pământul.
Jean Bernard Léon Foucault a fost un fizician de origine franceză care a demonstrat pentru prima oară, în anul 1851, rotația Pământului în jurul axei sale. Pentru a confirma acest lucru acesta s-a folosit de un corp cu masa de 28 de kg și cu un vârf ascuțit, pe care la suspendat de o coardă lungă de 67 de metri fix sub cupola Pantheonului din Paris.
Pe pardoseală a așezat un disc cu raza de 3 metri umplut cu nisip. Astfel ori de câte ori vârful ascuțit al corpului efectua o oscilație lăsa o urmă în nisip. După 60 de minute s-a constatat că planul de oscilaţie s-a modificat cu un unghi de 11 grade. O rotaţie completă a planului a avut loc în 32 ore. La latitudinea de 30 grade , o rotație completă durează 48 de ore.
Pământul se rotește cu o viteză de 1.700 de kilometri pe oră la Ecuator. Pe lângă Pendulul său, Foucault mai este cunoscut şi pentru inventarea giroscopului.
Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu
sursa: telegraph.co.uk
sursa: ro.wikipedia.org
sursa: tuiasi.ro
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu