Cunoaste lumea

Noutăți

Cel mai rapid animal de pe Pământ nu este nici ghepardul nici antilopa, ci o…căpușă

  •  
  •  
  •  

Cu siguranță, când ne gândim la cel mai rapid animal de pe Pământ am fi tentați să spunem că acesta este ghepardul sau antilopa; ei bine, nu este așa. Cel mai rapid animal, raportat la dimensiunile corpului, este o căpușă – Paratarsotomus Macropalpis. Aceasta face parte din familia Anystidae și trăiește în partea de sud a Californiei. Măsoară până la 0,7 mm în lungime, are picioare lungi și un corp alungit.

Conform unui studiu realizat anul trecut, Paratarsotomus Macropalpis este capabilă să parcurgă, într-o secundă, o distanță de 322 ori mai mare decât lungimea corpului său. Prin comparație, un om ar trebui să alerge cu aproape 2100 km/h pentru a egala performanța căpușei atlet.

capusa2

Echipa de cercetare a utilizat camere video de înaltă rezoluție și viteză pentru a înregistra sprintul căpușei atât în mediul natural, cât și în laborator. ” A fost de fapt destul de greu să o prindem în mișcare, iar când am înregistrat în mediul natural am fost surprinși să constatăm faptul că este capabilă să se deplaseze pe betonul încins, până la temperaturi de 60 grade Celsius, la nivelul solului, ceea ce este neobișnuit, a declarat Samuel Rubin, cercetător la Colegiul Pitzer din Los Angelos.

Deși a fost descoperită încă din 1916, se cunosc puține lucruri despre Paratarsotomus Macropalpis, despre habitatul său natural sau sursele de hrană.

sursa: dailymail.co.uk

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii