Se împlinesc 200 de ani de transport public feroviar

Trenurile de călători au făcut călătoriile mult mai accesibile pentru oameni, chiar și pe distanțe mari, ceea ce a ajutat la dezvoltarea societății și la creșterea economică. În 2025 se împlinesc 200 de ani de la primele călătorii pe care oamenii obișnuiți le-au putut realiza cu ajutorul transportului feroviar. În anul 1825 s-a lansat prima cale ferată publică ce folosea locomotive cu abur, în Marea Britanie. Aniversarea din acest an va include mai multe evenimente, inclusiv scoaterea pe șine a unor locomotive istorice, devenite între timp obiecte de muzeu.
La începutul secolului al XIX-lea, industriași britanici implicați în afacerile cu cărbuni au lansat ideea construcției unei linii de cale ferată de la Darlington la Stockton. S-a optat pentru această variantă, căci alternativa – realizarea unui canal navigabil – era mult mai costisitoare și avea o durată mai mare de implementare.
Cu ce viteză se puteau deplasa trenurile în anul 1825
George Stephenson a condus proiectul complex care a presupus instalarea a zeci de km de cale ferată. În anul 1825, cursa inaugurală a fost realizată de o locomotivă construită la fabrica lui Stephenson, Locomotion No 1, care cântărea peste 7 tone. Aceasta a fost cuplată la 34 de vagoane ce transportau bunuri plus 600 de pasageri. Stockton and Darlington Railway (S&DR) avea 42 km lungime, iar viteza maximă de deplasare a trenurilor era de 24km/h la acea vreme.
Primele locomotive se defectau des, ba chiar puteau afecta calea ferată. Astfel, în paralel se utilizau și caii drept mijloc de tracțiune. Calea ferată dintre Darlington și Stockton nu era dublă, așadar nu puteau trece două trenuri în același timp, în sensuri opuse, existând însă anumite zone tip buclă. Totuși, existența acestei linii de cale ferată a permis oamenilor să circule cu trenul în mod curent, ceea ce nu era posibil în trecut, nicăieri în lume.
În 1830, în Marea Britanie se deschidea o linie de cale ferată modernă pentru transportul de pasageri, care lega de această dată două mari orașe industriale: Manchester și Liverpool.
Trenurile în industria de divertisment modern
Mijloacele de transport au devenit, dincolo de elemente funcționate în societate, parte din universul divertismentului. Dacă în cazul automobilelor există curse de mașini – inclusiv celebra competiție de Formula 1, în cazul transportului feroviar putem menționa călătoriile turistice actuale cu trenul Orient Express.
În industria cinematografică, trenurile, la fel ca avioanele, sunt adesea context pentru filme de acțiune cu scenarii complexe, așa cum este producția De neoprit din anul 2010. Despre trenuri este vorba și în multe jocuri video precum Railway Empire (2018) sau Transport Fever 2 Console Edition (2019).
Cei pasionați de jocuri de cazino pe internet au la dispoziție cele 5 jocuri de sloturi online din populara serie Money Train de la furnizorul Relax Gaming, dar și titluri precum The Greatest Train Robbery, Bonus Train Bandits, Gold Train sau Tiger Train de la alți provideri.
Prima care ferată din SUA și prima cale ferată din România
Iată așadar că Marea Britanie a fost prima țară în care s-a inaugurat o cale ferată de lungă distanță, funcțională, care să permită inclusiv transportul de pasageri. În Statele Unite ale Americii, unde călătoriile cu trenul s-au dezvoltat puternic în același secol XIX, prima linie de transport de călători și de mărfuri pe cale ferată a fost cea dintre Baltimore și Ohio, finalizată la data de 28 februarie 1827.
Totuși, abia la finalul anului 1830, chiar în ziua de Crăciun, compania South Carolina Canal and Railroad Company a finalizat primul tren mecanic de pasageri, acesta considerându-se a fi startul industriei feroviare moderne, care a evoluat între timp spre realitatea din zilele noastre.
Pe teritoriul actual al României, prima cale ferată a fost deschisă în anul 1854 (Oravița–Baziaș), pentru transport de marfă. Prima cale ferată construită pentru trafic de călători a fost calea ferată Szeged–Timișoara, inaugurată în anul 1857. Făcând abstracție de aceste realizări ale Imperiului Habsburgic / Austro-Ungaria, calea ferată Giurgiu – București este primul traseu de cale ferată construit în România, inaugurat în 1869.
Pe de altă parte, prima locomotivă construită la Reșița avea să circule după 1870, iar traseul feroviar Buzău – Mărășești, deschis în anul 1881, este prima cale ferată realizată de o unitate feroviară a statului român. Ca instituție, CFR (Căile Ferate Române) a fost fondată în 1880.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu