Evoluția steagului în decursul istoriei

Posted on 14 noiembrie 2015 by Madalina Diaconu in Istorie, Știați că // 0 Comments

În antichitate, stindardele au fost folosite cu precădere în lupte și războaie. Erau realizate fie doar din materiale dure: metal, lemn, sau o combinație a acestora, fie dintr-o combinație de metale cu textile. Erau cel mai des folosite în a recunoaște o grupare de luptători.

Draconul Dacic, pe columna lui Traian

steag realizat din bronz, datând din secolul 3 î.e.n. descoperit în Iran

În timpul Evului Mediu, steagul a ajuns să fie utilizat în principal ca un purtător al semnelor heraldice în luptă, permițând identificarea unui cavaler, mult mai ușor decât urmărind semnul de pe scutul său. În această perioadă s-a dezvoltat și generalizat folosirea steagurilor și ca semne de teren. Steagurile încep să fie folosite acum și pentru a marca o regiune, un teritoriu, și nu numai o grupare militară.

steaguri teritoariale desemnând regiuni din Italia și Anglia

Steag de luptă al lui Ştefan cel Mare (sec. XV)

În perioada de vârf a călătoriilor pe mări și oceane, începând cu secolul al 17-lea, navele arborau steaguri pentru a desemna locul de proveniență. În timp, acest lucru a devenit obligatoriu, evoluând în steaguri naționale. Steagurile de pe nave reprezentau, de asemenea, mijloacele principale de comunicare pe apă, creind adevărate sisteme de semnalizare, care au evoluat în semnalele maritime de azi.

Utilizarea în masă a steagurilor, în afara contextului militar sau naval, începe odată cu creșterea sentimentului național de la sfârșitul secolului al 18-lea; cele mai vechi steaguri naționale datează din acea perioadă, devenind în timpul secolului 19-lea un element comun pentru fiecare stat suveran. Steagurile naționale cuprind simboluri patriotice puternice, cu semnificații variate.