Decorul floral al mesei în perioada La Belle Époque

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, decorul floral al meselor festive se compunea din buchete supradimensionate care ornau sourtout-de-table la fel de impunătoare, formând un ecran opac între oaspeți.

Pe măsură ce buchetele scad în dimensiuni, pe mese își fac apariția buchețele de flori atașate meniului sau ghirlande mici amplasate în jurul șervetelor.

Cu ocazia unor evenimente importante, decorul floral se extindea în toată sufrageria, care era garnisită cu plante aduse din sere (ex. palmieri, portocali).

Mirosul puternic emanat de unele flori estompa celelalte simțuri, mai ales gustul băuturilor și al bucatelor.

La începutul secolului XX, stilul aranjamentelor florale se inspiră din ce în ce mai mult din estetica stilurilor artistice dominante, respingând excesele eclectismului.

Astfel, sourtout-de-table voluminoase sunt înlocuite cu sfeșnice și fructiere, în timp ce vasele și coșurile pentru flori devin mai mici și sunt folosite cu măsură.

Tot în această perioadă se înființează primele asociații de floriști, primele servicii internaționale de livrare de flori și primele reviste ilustrate dedicate designului floral.

Cu toate acestea, nu putem vorbi despre cristalizarea unui stil unic de design floral pentru decorarea mesei.

Multe expoziții internaționale prezentau încă aranjamente florale de inspirație Rococo, acestea împodobind mesele festive până în anii ’30.

Cu ocazia unor reuniuni mai puțin formale, buchetele grandioase cu flori proaspete erau înlocuite cu suporturi pentru platouri iar clasicul coș eliptic central cu modele mai svelte, cu buchețele, frunze, petale împrăștiate printre piesele serviciului de masă, amintind de mille-fleurs.

Prin înlocuirea subiectelor majore cu motive mai mici, dispuse ici și colo, s-a încercat evitarea ordinii manieriste a aranjamentelor clasice.

Armăturile ușoare din bambus sau sârmă ofereau susținere cascadelor de orhidee sau aranjamentelor care tâșneau, zvelte și parfumate, cu mult deasupra capetelor oaspeților.

Utilizarea plantelor agățătoare a ușurat mult realizarea ghirlandelor, care desenau arabescuri în jurul lămpilor electrice.

Pentru decorarea mesei se recomandau plante din genuri precum Aucuba, Solaria, Skimmia, Capsicum, Coprosma, Correa, Coronilla, Selaginella în combinație cu ferigi, iarbă, palmier-pitic, Bromelia, Hortensia sau Dracaena.

Se punea accent pe varietatea de forme și texturi de frunze, combinații restrânse de flori și pe „dizpozițiile naturii” (ex. măzărichea trebuia să fie răsucită, fuchsia, orhideele și strugurii să curgă).

Pentru reuniuni intime puteau fi utilizate exemplare din flora locală, specifice fiecărei luni. De la ghiocel și până la crizantemă, toate florile de grădină și de câmp își găseau locul la masă.

Frunzișul colorat al toamnei, fructele ornamentale ale arbuștilor din primele luni de iarnă înlocuiau cu succes plantele exotice.

În casele famililor înstărite, florile erau culese în dimineața evenimentului și erau aranjate în așa-numitele saloane pentru flori.

Lumina, fie cea a lămpilor electrice, cu gaz sau a lumânărilor cerea o abilă utilizare a paletei cromatice.

De exemplu liliacul, și în general florile violet sau albastre, abia se observau în unele contexte de iluminare și nu erau practice pentru seară.

Drept urmare, pentru cină se alegeau flori în nuanțe calde și deschise (ex. azalee, camelie, cyclamen, crin sau geranium).

Pe lângă culoare, tipul, dimensiunea și intensitatea parfumului unei flori desemnau momentul potrivit pentru utilizarea ei. De exemplu, margareta, nu-mă-uita sau măceșul erau considerate adecvate pentru mesele de mic dejun sau de ceai.

De asemenea, în alegerea florilor, gazdele trebuiau să țină cont de ambient și de coordonarea florilor cu tapetul, fața de masă, serviciul de masă, chiar și cu dulciurile care urmau să fie așezate pe platouri.

În ceea ce privește suporturile pentru flori, lucrările de specialitate din epocă recomandau investiția în 2-3 seturi de vase din porțelan, ceramică, sticlă sau alamă, de preferat cu gâtul mai îngust (ex. porțelan Coalport, Leeds, sticlărie de Boemia, Nürnberg, Salviati, ceramică japoneză, indiană, italiană sau belgiană, alamă de Benares).

Fiecare tipologie de vas se coordona cu o compoziție florală, conform unor rețete: lăcrămioare și sparanghel ornamental în ceramică belgiană verde, iriși violet și galbeni în vase grès de Flandres, flori de piatră roșii-maronii și nu-mă-uita în vase de Maiolica etc.

Articolul „Comment on fleurit un table” din Almanach du High Life (1907) ne prezintă câteva tipuri de aranjamente florale din ultimii ani ai Belle Époque și ne propune soluții experimentate de florarii parizieni de renume.

Pentru mesele de 2-8 persoane florarii recomandau coșul central, înlocuit uneori cu o vază. Coșul central a fost intens criticat pentru repetarea monotonă a liniilor eliptice și a mișcării convexe, astfel încât artiștii îl adaptează noilor cerințe, adăugându-i diverse rame și tije metalice, de fapt niște suporturi pentru buchete înălțate deasupra liniei privirii.

Pentru un tête-à-tête, în locul aranjamentului central se putea utiliza o vază înaltă cu un buchet de garoafe combinate cu frunzișul fin și suplu al sparanghelului ornamental. Aranjamentul era completat cu garoafe presărate pe masă, gata să fie prinse la butonieră sau de corsaj.

Pentru o reuniune de 8-12 persoane, designul floral al mesei integra motivul central, două motive de capăt și câteva buchete mici dispuse pe masă.

De exemplu, pentru centrul mesei se putea folosi o combinație de orhidee de diferite culori și ferigă penn care iradia spre colțurile mesei, îmbogățită cu tușe de Cattleya labiata împrăștiate printre piesele serviciului. Pentru motivele de capăt se puteau folosi ghirlande de orhidee înfășurate pe sfeșnice sau lămpi în stil Empire.

Un aranjament floral rafinat pentru cinele festive mai putea fi realizat combinând iriși galbeni și violet cu ferigă penn luxuriantă și varietăți de smilax în vase Nürnberg, din același set ca paharele.

 Buchetele, nu prea bogate, trebuiau coordonate cu o față de masă din pânză de in violet-deschis, șervete din mătase Liberty de un galben intens, lumânări din ceară violet în sfeșnice de argint, meniuri violet și galben cu litere contrastante și cartonașe pentru oaspeți de culoare galben-deschis, având numele scrise cu cerneală galbenă. Chiar și dulciurile respectau schema cromatică galben-violet.

Text: Alexandra Rusu

Sursă imagini: https://archive.org/details/b28048088/page/n169/mode/2up

Bibliografie:

Almanach du high-life, 1907, Imprimerie de l’Indépendence Roumaine, București, 1907

Marcus Köhler, Blumen auf der tafel, în: Wege in den garten, Festschrift für Michael Seiler, hg. Stiftung Preuẞische Schlösser und Gärten Berlin-Brandenburg, Berlin 2004, p. 244-251.

https://tu-dresden.de/…/Vortrags…/Dining-with-flowers…

https://archive.org/details/b28048088/page/n167/mode/2up

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină