Arhitectura Epocii Lalelelor

Punctul culminant al stilului Epocii Lalelelor este reprezentat de o serie de fântâni monumentale de sine stătătoare care au fost construite în mare parte între 1728 și 1732.
Apa a avut un rol important în arhitectură și peisajul urban al Istanbulului în perioada Lalelelor. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, infrastructura de alimentare cu apă a Istanbulului, inclusiv apeductele din Pădurea Belgrad, a fost renovată și extinsă.
În 1732, o structură importantă de distribuție a apei, taksim, a fost construită pentru prima dată pe ceea ce este acum Piața Taksim.
Noile fântâni au fost fără precedent în arhitectura otomană. Anterior, fântânile și sebilurile existau doar ca elemente minore ale complexelor caritabile mai mari sau ca shadirvan-uri în curțile moscheilor.
Fântâna Maidan, sau o fântână de sine stătătoare în centrul unei piețe a orașului, a fost introdusă pentru prima dată în această perioadă.
Prima și cea mai remarcabilă dintre acestea este Fântâna Ahmed al III-lea construită în 1728 lângă Hagia Sofia și în fața porții exterioare a Palatului Topkapı.
Este alcătuită dintr-o structură pătrată cu colțuri rotunjite, surmontată de un acoperiș cu cinci cupole mici și streașini foarte late care ies peste părțile laterale ale structurii.
Fiecare dintre cele patru fațade ale structurii pătrate are o fântână de perete, în timp ce fiecare dintre cele patru colțuri rotunjite sunt ocupate de un sebil. Apa a fost extrasă dintr-o cisternă din interiorul structurii.
Pereții din piatră din exterior sunt sculptați cu ornamente vegetale foarte fine și inscripții caligrafice. Frunze de acant și alte motive cu aspect baroc rococo sunt sculptate sub streașina proeminentă a acoperișului.
Pictura a fost aplicată pentru a evidenția unele detalii sculptate, o practică ce a devenit comună în secolul al XVIII-lea. Curbele „S” și „C” ale arhitecturii baroc, care urmau să devină populare în anii următori, fac, de asemenea, o apariție timpurie în unele dintre detaliile fântânii.
O altă fântână a fost construită de Ahmed al III-lea în același an la Üsküdar, lângă vechea Moschee Mihrimah Sultan.
Această fântână este o versiune ușor simplificată a celeilalte și nu are sebilurile de colț, care sunt înlocuite cu fântâni de colț.
Un exemplu mai ornamentat, construit de data aceasta de Mahmud I în 1732, este Fântâna Tophane construită lângă vechea Moschee Kılıç Ali Pasha la Tophane.
Mai la nord-est se află Fântâna Hekimoglu Ali Pasha, construită tot în 1732, care are doar două fațade decorate cu fântâni.
Alte exemple importante de fântâni și sebiluri din același an sunt Saliha Sultan Sebil din cartierul Azapkapi și Fântâna Bereketzade situată lângă Turnul Galata.
Arhitectura perioadei lalelelor a fost o etapă în arhitectura otomană la începutul secolului al XVIII-lea.
Au fost introduse noi tipuri de decorațiuni în stilul clasic existent al arhitecturii otomane și noi tipuri de clădiri, cum ar fi fântânile și bibliotecile de sine stătătoare, care au devenit repere importante.
Stilul este cel mai strâns asociat cu Perioada Lalelelor (1718-1730), o perioadă de pace în timpul domniei lui Ahmed al III-lea, când patronajul arhitectural a crescut în Istanbul după o relativă acalmie la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Cu toate acestea, noul stil a fost prezent și la începutul domniei lui Ahmed al III-lea și a continuat să fie evident după el în anii 1730.
Introducerea influențelor europene în cultura și arhitectura otomană a condus în cele din urmă la crearea stilului baroc otoman în anii 1740.
Foto domeniu public
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu