Busuiocul între bucătărie și biserică

Busuiocul este cel mai frecvent folosit proaspăt în diferite rețete. În general, se adaugă ultimul, deoarece gătitul distruge rapid aroma.

Planta proaspătă poate fi păstrată pentru scurt timp în pungi de plastic în frigider, sau pentru o perioadă mai lungă în congelator, după ce a fost înmuiată rapid în apă clocotită.

Busuiocul este folosit în practicile de medicină populară, precum cele de Ayurveda sau medicina tradițională chineză.

Există multe ritualuri și credințe asociate cu busuiocul.

Vechii egipteni și grecii antici credeau că busuiocul ar deschide porțile raiului pentru o persoană care moarearte.

Folclorul evreiesc sugerează că adaugă putere în timpul postului. Cu toate acestea, herbalistul Nicholas Culpeper a văzut busuiocul ca pe o plantă a spaimei și suspiciunii.

În Portugalia, busuiocul pitic este în mod tradițional prezentat într-o oală, împreună cu o poezie și o garoafă de hârtie, unei iubite, de sărbătorile religioase ale lui Ioan Botezătorul și Sfântului Antonie de Padova.

În Decameronul din secolul al XIV-lea al lui Giovanni Boccaccio, a cincea poveste a celei de-a patra zile a narațiunii implică un vas cu busuioc ca dispozitiv central al complotului.

Această poveste faimoasă l-a inspirat pe John Keats să scrie poezia sa din 1814 „Isabella sau oala cu busuioc”, care a fost, la rândul său, inspirația pentru două picturi ale Frăției Prerafaelite: Isabella lui John Everett Millais în 1849 și în 1868 Isabella și Vasul de busuioc de William Holman Hunt.

Busuiocul are semnificație religioasă în Biserica Ortodoxă Greacă, unde este folosit pentru a stropi cu apă sfințită. Biserica Ortodoxă Bulgară, Sârbă, Macedoneană și Română folosesc busuiocul.

Unii creștini ortodocși greci evită chiar să-l mănânce din cauza asocierii sale cu legenda Înălțării Sfintei Cruci.

Foto burst shopify Sarah Pflug

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină