Porțelanul lui Jacob Petit

În prima jumătate a secolului al XIX-lea se înregistrează o schimbare însemnată în producția de porțelan francez.

În efortul de a satisface cererea din ce în ce mai mare venită din partea burgheziei înstărite, manufacturile se adaptează realizând, pe lângă piese unicat extrem de valoroase, o producție de serie cu decor imprimat.

Ecuația eficienței este rezolvată prin simplificarea tehnicilor decorative și/sau prin inovație tehnologică.

Din punct de vedere stilistic, perioada se caracterizează printr-un salt, de la severitatea stilului Empire la eclectism și istoricism, melanjul de stiluri și tehnici artistice din diferite perioade istorice contribuind la obținerea unor noi efecte estetice.

În acest context se remarcă artistul Jacob Petit (Jacob Mordecai, 1797-1868), unul dintre cei mai importanți producători de porțelan din Franța, din timpul domniei lui Louis-Philippe (1830–1848).

În anii formării artistice, Jacob studiază desenul în atelierul lui Antoine-Jean Gros, apoi lucrează ca decorator în atelierele manufacturii Sèvres.

Pasionat de artele decorative, călătorește în mai multe țări din Europa pentru a-și aprofunda cunoștințele și lucrează o vreme în Anglia, pictând decoruri de teatru.

La întoarcerea în Franța, publică un album cu decorațiuni de interior la care se va raporta, în căutare de inspirație, pe parcursul întregii sale activități: „Ornements, décorations intérieures, meubles & objets de goût, composés, dessinés et gravés par Jacob Petit, offerts aux architectes, ébénistes, bronziers, marbriers, stucateurs, orfèvres, bijoutiers, cizeleurs, fondeurs, serruriers, etc. (1831)”.

În prefața volumului editorul menționa: „Jacob Petit ocupă un loc distins printre numărul restrâns de artiști care au contribuit la prosperitatea manufacturilor noastre de mobilă și obiecte de gust, furnizându-le modele pline de spirit, grație și originalitate, și în care forma consacrată prin utilizare este întotdeauna purificată și împodobită cu ornamente pe cât de plăcute, pe atât de bine alese și dispuse în mod fericit.”

În paralel, pune bazele unui mic atelier la Belleville (1830), în care produce mai ales servicii de masă din porțelan, apoi cumpără fabrica lui Baruch Weil din Fontainebleau (1834) și deschide un atelier în Paris, proiectele sale căpătând un vădit caracter ornamental.

La Fontaibleau produce o mare varietate de obiecte caracterizate prin originalitate, calitatea finisajului și policromie: veselă, vaze, ceainice, sticle de parfum, arzătoare de tămâie, călimări, prespapieruri, bibelouri, ceasuri, sfeșnice, garnituri de șeminee etc.

Într-o primă etapă, porțelanul fin, pictat în nuanțe pastelate, prezintă motive și forme inspirate din stilul rocaille. Apoi, soluțiilor rococo le sunt asociate motive gotice sau renascentiste, în culori vii.

Cele mai apreciate obiecte ieșite din cuptoarele de la Fontainbleau erau serviciile de ceai cu forme sinuoase și ceasurile de masă, pictate, modelate cu motive florale și împodobite cu auriri.

De asemenea, Petit a realizat o gamă de articole novatoare, precum sticlele de parfum, ceainicele sau călimările cu forme originale (pernă, barcă, animale din fabule, elemente de arhitectură gotică și renascentistă, cupluri în costume din diverse epoci sau civilizații), extravaganța lor revitalizând comerțul cu porțelan ornamental.

Abordează și un sector de nișă, acela al obiectelor miniaturale nelipsite de pe măsuțele de toaletă ale doamnelor (ex. cutii pentru pudră, casete pentru bijuterii, suporturi pentru inele, flacoane și recipiente pentru unguente sau uleiuri).

Deși criticat de unii contemporani pentru utilizarea unor culori puternice, Jacob Petit s-a remarcat drept un colorist excepțional.

Combinațiile de nuanțe, inserțiile cu aur, redarea cât mai realistă a texturilor (țesături, pietre prețioase, piele, blană, flori, frunze, scoarțe, etc.) conlucrează pentru a crea o senzație de prospețime a ansamblului.

Provocările tehnice cu care s-a confruntat de-a lungul carierei l-au condus pe drumul inovării- brevete pentru care primește distincții în cadrul expozițiilor naționale și internaționale.

Amintim doar două dintre ele: procedeu de aplicare a aurului pe porțelan (1851), procedeu de turnare a porțelanului transparent (1853). Mai excelează în realizarea împletiturilor din fâșii subțiri de porțelan care le imită pe cele din răchită.

Succesul i-a adus și numeroase neplăceri care au pavat drumul către falimentul survenit în 1848.

Cele mai râvnite obiecte erau imediat copiate iar meșterii săi erau asaltați cu propuneri din partea fabricilor concurente.

După incediul care i-a mistuit depozitul din Hamburg, Petit nu a mai putut redresa balanța financiară. Câțiva ani mai târziu mută fabrica la Basses-Loges (Avon) și apoi o vinde unui angajat.

Text: Alexandra Rusu

Bibliografie:

Judith Miller, Miller’s Antiques Encyclopedia, Londra, Octopus Publishing Group, 2017

Jacob Petit, Ornements, décorations intérieures, meubles & objets de goût, Paris, Bance Aîné, 1831. Accesat 16.06.2023: https://bibliotheque-numerique.inha.fr/…/47517…

Régine de Plinval de Guillebon, Faïence et Porcelaine de Paris, XVIIIème – XIXème siècles, Dijon, Editions Faton, 1995

George Savage, An Illustrated Dictionary of Ceramics, Londra, Thames&Hudson, 2000

În imagine: Platou, Jacob Petit. Fontainbleau, cca. 1834-1862. Platoul face parte din patrimoniul Muzeului Municipiului București, colecția „Sticlă, porţelan şi ceramică” și poate fi admirat în expunere la Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Vârstelor

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină