Cunoaste lumea

Noutăți

Paul Nicolas și Cristallerie Saint-Louis

  •  
  •  
  •  

Artistul și designerul Paul Nicolas (1875-1952) s-a remarcat în contextul cultural efervescent al orașului Nancy din perioada Belle Époque.

În 1893, după finalizarea studiilor și a unui stagiu de pregătire la fabrica de sticlă din Saint-Louis-lès-Bitche, s-a alăturat atelierului lui Emile Gallé în calitate de desenator, fiind responsabil cu realizarea compozițiilor florale pentru obiectele din cristal.

În atelierul lui Gallé și-a completat formarea ca maestru sticlar, parcurgând toate etapele producției, de la proiectare și până la mânuirea ţevii de suflător.

După Primul Război Mondial a pus bazele asociației „Graveurs Réunis” împreună cu alți trei artiști, foști colaboratori de-ai lui Gallé.

După dizolvarea asociației își continuă activitatea, semnând creațiile cu propriul nume sau cu pseudonimul D’Argental, asociat uneori cu crucea Lorenei.

Pentru fabricarea pieselor brute colaborează cu Cristallerie Saint-Louis (prima fabrică de sticlă din Franța-1586 și prima fabrică specializată în producția de cristal din Franța-1782) în timp ce, pentru gravarea cu acid și finisarea la roată care se realiza în atelierul său, angajează muncitori specializați.

Creațiile sale din această perioadă, de inspirație Art Nouveau, se disting prin calitatea superioară a materialului și perfecțiunea execuției.

Modelele produse în atelierul lui Nicolas și cele comercializate de Cristallerie Saint Louis poartă diverse semnături: „St Louis Nancy” (între 1919-1920); „D’Argental” (între 1919-1925) pe modele create de Paul Nicolas, comercializate de Cristalleries de Saint Louis; „D’Argental cu Crucea Lorenei” (din 1920) pe modelele lui Paul Nicolas din Nancy; „ART VERRIER St LOUIS” (din 1922) pe modele proiectate de Paul Nicolas, fabricate și comercializate de Cristalleries de Saint Louis, semnătură folosită doar de Saint Louis; „P. Nicolas” și „P. Nicolas Nancy” (din 1925).

Atelierul lui Paul Nicolas producea mai ales obiecte din sticlă stratificată, gravată cu acizi sau la roată, sticlă emailată dar și lucrări experimentale cu efecte de patină și bule.

Majoritatea pieselor evocă universul botanic, motivele sale preferate fiind cele florale sau vegetale (orhidee, anemonă, datura, nufăr, ginko).

Uneori își fac simțită prezența păsările, peștii sau insectele pe care artistul le reproduce în detaliu.

Lucrările păstrate în colecții publice sau private ne dezvăluie o operă complexă, de o surprinzătoare diversitate și inventivitate, răsplătită de-a lungul timpului cu numeroase premii obținute în cadrul unor expoziții internaționale.

Piesele semnate „d’Argental”, cu decor naturalist gravat cu acid sunt proprii tradiției Școlii de la Nancy, în timp ce lucrările semnate „P. Nicolas” stau mărturie unor dezvoltări ulterioare, în special piese nonfigurative de o înaltă execuție tehnică.

După 1929, Nicolas se desparte treptat de colaboratorii săi și îmbrățișează o nouă orientare stilistică, mai aproape de Art Deco; diminuează producția și se concentrează pe participarea la expoziții, unde know-how-ul său este recunoscut și apreciat.

Tot în această perioadă, experimentează tehnici noi, inversând rolurile în modul de dispunere a decorului, care nu mai este gravat în relief ci în stratul exterior de culoare, în intaglio. Aceste creații, semnate Paul Nicolas, se află printre capodoperele Art Deco în domeniul sticlăriei de artă.

Lucrările realizate în perioada interbelică sunt cele mai interesante din punct de vedere artistic, datorită originalității lor dar și grație utilizării culorilor reci, precum verdele sau albastrul, mai puțin folosite de reprezentanții Școlii de la Nancy.

După cel de-al Doilea Război Mondial își continuă activitatea, achiziționând piesele brute de la Daum. Pentru arderea vaselor emailate folosea cuptorul bunului său prieten Amalric Walter.

Creația lui Paul Nicolas mai include aproximativ 300 de acuarele și lucrări în tempera sau guașă care reprezintă peisaje de pe Coasta de Azur sau din Lorena, unele caracterizate de un mare rafinament cromatic.

Text: Alexandra Rusu

Bibliografie:

Janine Bloch-Dermant, Le Verre en France d’Émile Gallé à nos jours, Les Éditions de l’Amateur, Paris, 1983

Cornelia Dumitrescu, Colecția de sticlă a Muzeului Național Peleș, Muzeul Național Peleș, 2019

Judith Miller, Miller’s Antiques Encyclopedia, Londra, Octopus Publishing Group, 2017

În imagine: Vază, Atelier „Saint-Louis. d’Argental”, Franța, sticlă stratificată, gravată prin atacare cu acizi, cca. 1919-1925. Vaza poate fi admirată în expoziția permanentă a Casei Filipescu-Cesianu, Muzeul Vârstelor.


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii