De ce pescărușii își fac casele în orașele noastre?

Strigătele pescărușilor sunt cel mai frecvent asociate cu litoralul, dar pe măsură ce casele lor naturale sunt amenințate, se  mută din ce în ce mai în interiorul țării pentru a-și stabili reședința în orașe.

Dar, ca multe alte specii care și-au adoptat zonele urbane drept case – șobolani, porumbei, stăncuțe – pescărușii au o problemă de imagine.

Presa tabloidă din Marea Britanie, de exemplu, a descris pescărușii drept inamici publici pentru incidentele cu păsările care bombardează pietonii, fie pentru a-și apăra puii, fie pentru a smulge mâncarea direct din mâinile turiștilor neprudenți.

Zgomotul lor necruțător și mizeria pe care o creează a atras, de asemenea, multă furie din partea oamenilor locali care trăiesc alături de ei, notează un articol al bbc.com.

Privind mai departe la factorii de mediu care structurează habitatul și distribuția păsărilor, sunt impactul uman și asupra climei.

Privind distribuția păsărilor de apă în zonele umede, schimbările de salinitate, adâncimea apei, izolarea corpului de apă și structura comunității de păsări modificate prin hidroperioadă, atât într-un mod specific pentru specie, cât și pentru bresle.

Pescărușii în special au avut asocieri ridicate cu nivelurile de salinitate, fiind principalul predictor de mediu pentru adunarea păsărilor de apă.

Pescărușii sunt cunoscuți din dovezi fosile nepublicate încă din Oligocenul timpuriu, acum aproximativ 30-33 de milioane de ani.

Trei specii asemănătoare pescărușilor au fost descrise de Alphonse Milne-Edwards din Miocenul timpuriu din Saint-Gérand-le-Puy, Franța.

Un pescăruș fosil din Miocenul Mijlociu până la Târziu din Comitatul Cherry, Nebraska, SUA, este plasat în genul preistoric Gaviota; în afară de aceasta și fosila nedescrisă din Oligocenul timpuriu, toate speciile preistorice au fost atribuite provizoriu genului modern Larus.

Foto M.C.Diaconu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină