Cunoaste lumea

Noutăți

Citatul zilei…Moise Maimonide 

  •  
  •  
  •  

”Ce vreau să ştiu îmi precede drumul şi mi-l uşurează, vreau să ştiu să trăiesc azi ce mi se va întâmpla mâine”

Moise Maimonide (n. 30 martie 1135, Córdoba – d. 13 decembrie 1204, Fustat, azi Cairo) a fost un filosof, medic și teolog evreu din Evul Mediu, născut în Spania (Andaluzia) și stabilit în Egipt.

El este cunoscut și sub numele ebraic de Rabbi Moshe ben Maimon, iar în limba arabă ca Abu Imran Musa ibn ‘Ubayd Allah Maimun al Qurtubi al Israili.

Maimonide este considerat cel mai important înțelept al Iudaismului din perioada medievală a istoriei.

Opera sa principală, Călăuza șovăielnicilor, publicată în limba arabă (cca. 1190), în care propune o formulă alegorică de interpretare a textelor sfinte, pentru anularea contradicțiilor dintre învățătura lui Dumnezeu relevată în Tora, cunoștințele oferite de științele naturii și filosofie, a exercitat o influență asupra dezbaterilor religioase și filosofice din iudaism și creștinism până în secolul al XVIII-lea.

Text și foto: Wikipedia


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii