Strada Visarion

București, sfârșit de secol XVIII. O puternică epidemie de ciumă pustia orașul. Molima se răspândea cu repeziciune, „cioclii nu mai pridideau cu îngroparea victimelor”.

Oamenii, îngroziți de „spectacolul morții”, se baricadau în case, privind pe ferestre imaginea sumbră a carelor încărcate până la refuz cu victime. Înaintau greu, lăsând în urmă groază și deznădejde.

În curțile boierilor și la răspântii, se ardeau grămezi de bălegar uscat, crezându-se că fumul înțepător va alunga molima.

Se folosea oțet pentru spălarea banilor, se închideau cafenele și cârciumi; boierii ieșeau pe drum cu nasul acoperit de batiste puternic îmbibate în parfum.

Însă în ciuda măsurilor luate, virulența epidemiei nu părea să scadă.

La îndemnul fețelor bisericești, domnitorul Alexandru Moruzi hotărăște aducerea în țară a moaștelor Sfântului Visarion, sfânt recunoscut pentru puterea vindecătoare a bolilor molipsitoare.

Procesiunea cu moaștele sfântului s-a desfășurat nu numai în București, ci și în județele apropiate, consemnându-se că „multe minuni s-au făcut în felul acesta, în multe rânduri, căci ciuma a fost izgonită și locuitorii orașelor izbăviți”.

Se spune că în timpul vieții sale, Sfântul Visarion, ca ctitor al mănăstirii Dousikou din Grecia, a trecut prin București și localitățile din împrejurimi pentru strângerea de ajutoare pentru mănăstirea sa.

De-a lungul timpului, moaștele sfântului au fost aduse în țara noastră de patru ori, în timpul epidemiilor de ciumă din anii 1730, 1738, 1792 și 1796.

Datorită minunilor petrecute în timpul procesiunilor, Sfântul Visarion a devenit un sfânt drag bucureștenilor, astfel, până în zilele noastre, câteva biserici din Capitală poartă ca hram numele acestuia: Biserica „Sfântul Visarion”, Schitul Măgureanu cu hramurile „Sfinților Visarion și Pantelimon”, Paraclisul Mănăstirii Antim cu hramul „Sfântului Visarion”.

Biserica „Sfântul Visarion”, impresionantă, atât prin istorie, cât și prin arhitectură, se află pe strada cu același nume, pe locul unei vechi biserici din lemn înălțată în secolul al XVIII-lea, în mahalaua Visarion.

Apoi, au urmat alte două biserici ridicate în același loc, construite, de data aceasta, din zid.

Biserica de astăzi a fost ctitorită în anul 1913, de Elena Eraclide, după planurile arhitectului Ernest Doneaud, arhitect-şef al Capitalei, după ale cărui proiecte au fost construite Palatul CEC și Cazinoul din Constanța.

În pridvorul bisericii se află pictată icoana Sfântului Visarion, dar și cea a Sfântului Calinic de la Cernica, amintind că în această biserică Sfântul Calinic a primit botezul.

Ca recunoștință, peste ani, sfântul a dăruit bisericii un Sfânt Chivot argintat, având gravat pe ușa frontală pe Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei, iar pe laterale, pe Sfinții Haralambie și Mina. De asemenea, Sfântul Calinic a dăruit bisericii și o serie de mineie, semnate de el însuși.

În interior, pictura a fost realizată de pictorul Constantin Gheorghiu, profesor la Școala de Belle-Arte din Bucureşti.

În tabloul ctitorilor de pe peretele de apus sunt reprezentaţi Mitropolitul Conon Arămescu Donici, Elena Eraclide, Constantin Eraclide şi Regele Carol I.

În partea dreaptă de la intrare, se află mormântul Elenei Eraclide și al eroului căpitan aviator, judecătorul Alexandru Stârcea, nepotul acesteia.

În dreptul mormântului eroului Alexandru Stârcea este amenajat un frumos baldachin, ce impresionează prin sculptura în marmură și frumoasa pictură.

Biserica, primitoare, scăldată într-o lumină caldă și blândă, este un izvor de liniște și pace. Trecându-i pragul, nimic nu pare să amintească astăzi de „tristele împrejurări care au hotărât această ctitorie”.

Pe partea cealaltă a străzii Visarion, dincolo de bulevardul Catargiu, se află un alt monument istoric a cărui poveste merită cunoscută.

Este vorba de Palatul Brătianu, construit în anul 1896 după planurile arhitectului Ion N. Socolescu.

Imobilul a aparținut generalului Constantin I. Brătianu, vărul marelui om politic Ion C. Brătianu. Un plan al orașului de la începutul secolului XX prezintă că locuința avea două intrări, atât prin bulevardul Lascăr Catargiu, cât și prin strada Visarion, locul grădinii ce dădea spre bulevard fiind ulterior vândut, noii proprietari construind pe acest loc o locuință vecină cu palatul.

Interiorul palatului dezvăluie încă de la intrare un hol impunător, dar primitor, o frumoasă scară principală, uși cu impresionante decorații pe ancadramente, precum și plafoane bogat ornamentate.

Un alt obiect care atrage toate privirile este soba aflată în partea dreaptă a intrării, realizată din ceramică de porțelan Meissen.

Între anii 1921-1950, palatul a fost locuit de Constantin C. Brătianu, fiul generalului Constantin I. Brătianu, fost ministru și deputat liberal.

Constantin C. Brătianu a fost arestat și încarcerat de comuniști la penintenciarul Sighet, în mai 1950, în urma percheziției locuinței din strada Visarion de către agenții Securității.

A fost eliberat după cinci ani, grav bolnav, suferind de cancer pulmonar, încetând din viață după doar șase săptămâni, la vârsta de 69 de ani, la Spitalul Colțea.

Astăzi palatul este sediul Fundației „Ion I. Brătianu”, o locuință bucureșteană unde cei interesați pot admira o interesantă colecție de tablouri, fotografii, documente, dar și corespondența familiei generalului Constanstin I. Brătianu.

De asemenea, palatul Brătianu este și gazda a numeroase evenimente culturale, expoziții, lansări de carte, desfășurate în colaborare cu Institutul Francez, Institutul Goethe sau Centrul Cultural Român din Paris.

Text&Foto: Andreea Mâniceanu

Bibliografie:

Alexandru Ofrim, „Străzi vechi din Bucureștiul de astăzi”, ediția a II-a, Humanitas, București, 2007

Gheorghe Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea (coordonatori), „Istorie și societate”, Volumul III, Editura Mica Valahie, București, 2011

Gheorghe Ionescu-Gion, „Istoria Bucurescilor”, Stabilimentul Grafic I. V. Socec, București, 1899

Nicolae Kreţulescu, „Amintiri istorice”, Tipografia şi Fonderia de Litere Thoma Basilescu, Bucureşti, 1895

Ştefan Lemny, „Sensibilitate şi istorie în secolul XVIII românesc”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1990

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină