Picătura de apă

Forma clasică asociată cu o picătură (cu un capăt ascuțit în partea superioară) provine din observarea unei picături agățate de o suprafață.

Forma unei picături care cade printr-un gaz este de fapt mai mult sau mai puțin sferică. Picăturile mai mari tind să fie mai plate pe partea inferioară datorită presiunii gazului prin care se deplasează.

Ca urmare, pe măsură ce picăturile devin mai mari, se formează o depresiune concavă care duce la eventuala spargere a picăturii.

Sursa majoră de sunet atunci când o picătură lovește o suprafață lichidă este rezonanța bulelor excitate prinse sub apă.

Aceste bule oscilante sunt responsabile pentru majoritatea sunetelor lichide, cum ar fi apa curgătoare sau stropii, deoarece constau de fapt din multe ciocniri picături-lichid.

O picătură cu un diametru de 3 mm are o viteză terminală de aproximativ 8 m/s. Picăturile mai mici de 1 mm în diametru vor atinge 95% din viteza lor terminală în 2 m.

Dar peste această dimensiune, distanța pentru a ajunge la viteza terminală crește brusc. Un exemplu este o picătură cu un diametru de 2 mm care poate realiza acest lucru la 5,6 m.

O picătură se poate forma atunci când lichidul se acumulează la capătul inferior al unui tub sau al unei alte limite de suprafață, producând o picătură suspendată numită picătură pandantiv.

Picăturile se pot forma și prin condensarea unui vapor sau prin atomizarea unei mase mai mari de solid.

Vaporii de apă se vor condensa în picături în funcție de temperatură. Temperatura la care se formează picăturile se numește punct de rouă.

Foto domeniu public

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină