Fotogeografica și Romania Student Tour la Chișinău

Miercuri, 21 decembrie 2022, de la ora 17:30, Casa de Cultură a Studenților București și comunitatea Repatriot, la invitația Ligii Studenților Originari din Republica Moldova, prezintă, la Palatul Republicii Moldova din Chișinău, volumul jubiliar Fotogeografica, un sfert de veac și expoziția de fotografie Maramureș, moștenirea unui neam.
Fotogeografica, un brand cultural-educativ născut în anii ’90 ai Ligii Studenților din România și cu un palmares impresionant, promovează de peste un sfert de veac, valorile și frumusețile naturii, culturii şi tradiţiilor româneşti (www.fotogeografica,ro) iar, ”Maramureș, moștenirea unui neam” este al 15-lea album din colecția Romania Student Tour, program național de redescoperire și promovare a valorilor patrimoniului natural și cultural.
O poveste iconică ce ilustrează tărămul care a dat, prin voievozii descălecători de neam și țară, cel mai puternic stat medieval românesc, Moldova.
Expoziția va preceda ediția aniversară a celui mai mare eveniment de networking dedicat studenților, absolvenților și viitorilor studenți, Gala Studenților Originari din Republica Moldova – ediția a X-a (https://www.facebook.com/events/s/gala-studentilor-originari-din/833218984623915/)
Liga Studenților Originari din Republica Moldova a fost înființată ca organism de reprezentare studențească și coagulare a planurilor, ideilor și viselor tinerilor basarabeni plecați la studii peste hotare și care își doresc reîntoarcerea acasă.
Ideea a prins contur în jurul proiectului Galei Studenților Originari din Republica Moldova, organizat pentru prima data în anul 2013, în parteneriat cu Asociaţia Studenților Moldoveni din Olanda și Asociatia Moldovenilor din Marea Britanie, cu suportul deosebit al Ligii Studenților Români din Străinătate, având ca fundament ”Declarația LSORM-LSRS”, de unire a vocilor studențești de pe ambele maluri de Prut.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu