Pablo de Sarasate concertează la București (1882), Audio

Pablo Martín Melitón de Sarasate y Navascués (1844-1908) este considerat „cel mai internațional violonist spaniol din toate timpurile”.

„Copil minune și virtuoz excepțional, a dat lumii un nou mod de a înțelege interpretarea muzicală”.

În calitate de compozitor, și-a adus contribuția la repertoriul de vioară prin lucrări pline de farmec: fantezii și reminiscențe de operă, piese de salon în stil francez, compoziții bazate pe cântece populare europene și, mai ales, pe folclorul spaniol.

Dintre cele 54 de creații, menționăm câteva care fac parte și astăzi din repertoriul violoniștilor: Fantezia pe teme din ”Forţa destinului” de Verdi, op. 1, Omagiu lui Rossini, op. 2, Zigeunerweisen, op. 20, Fantezia pe teme din ”Carmen” de Bizet, op. 25, Malagueña op. 21 nr. 1, Habanera op. 21 nr. 2, Romanţă andaluză, op. 22, Zapateado, op. 23, Capriciu basc, op. 24 și Jota aragoneză, op. 27.

Cariera lui Pablo de Sarasate a evoluat într-un context favorabil concertiștilor. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în mai toate orașele importante ale Europei se aflau teatre și săli de concerte cu orchestre proprii care puteau găzdui reprezentațiile unor soliști de renume.

Virtuozitatea lui Sarasate a fost mereu înconjurată de un halou de exotism și mister, vorbindu-se adesea de „enigma” artei sale.

Talentul, naturalețea care emana din interpretările sale, meticulozitatea cu care își pregătea repertoriul și sunetele catifelate produse de vioara sa i-au asigurat succesul internațional.

Cele două viori Stradivarius care l-au însoțit în turnee se află astăzi la Real Conservatorio Superior de Música din Madrid (cea din 1713), respectiv la Musée de la Musique/Conservatoire de Paris (cea din 1724) – vioara sa de concert timp de 23 de ani.

În programul reprezentațiilor includea atât compoziții proprii cât și lucrările unor coloși ai muzicii sau unor compozitori contemporani consacrați: Beethoven, Mendelssohn, Bruch, Saint-Saëns, Wieniawski, Raff, Mackenzie și lucrări de Giraud sau Villa.

Câțiva compozitori i-au dedicat partituri devenite celebre (Simfonia spaniolă de Édouard Lalo, Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră şi Introducere şi Rondo capriccioso de Saint-Saëns, Fantezia scoţiană de Max Bruch), scriitori precum Arthur Conan Doyle sau Herman Hesse l-au amintit în operele lor iar artiști precum Whistler i-au pictat portretul.

După spusele prietenilor săi, „don Pablo” era un bărbat simplu, vesel, puțin timid cu cei care nu făceau parte din cercul de apropiați și un „vorbăreț inveterat”, căruia îi plăcea să spună anecdote, exagerând și gesticulând mereu.

Nu tolera lipsa bunelor maniere. Presa îl caracteriza drept un personaj insolit, îmbrăcat impecabil, cu părul ciufulit, mustața vopsită, care își etala colecția de bastoane și decorațiile primite de la capetele încoronate ale lumii.

Cu ajutorul impresarului său, Otto Goldschmidt, Sarasate și-a construit o imagine unică, la care a contribuit și înclinația sa spre divertisment.

Știa să ofere audienței ceea ce își dorea, multe dintre lucrările sale fiind destinate unui public de salon, în căutare de divertisment și spectacol.

Turneele l-au purtat peste tot în lume: Europa, cele două Americi, o parte a Orientului Mijlociu și, bineînțeles, Spania, izbutind mereu să-și mulțumească publicul.

În februarie 1882, Pablo Sarasate ajunge la București unde susține două concerte la Teatrul Mare.

În jurnalul său, Titu Maiorescu consemnează prima reprezentație (15 februarie):

„Seara la teatru, concert al faimosului violonist Sarasate […], în lojă împreună cu domnul și doamna v. Bothmer, care era încântătoare, Wilhelm și eu. Mite a rămas acasă din cauza migrenei de ieri.

Concert foarte amuzant, concertul lui Mendelssohn cu acompaniament de orchestră, finalul splendid; foarte picante două dansuri spaniole cu acompaniament de pian, frumoasă în toate privințele un fel de elegie dată pe deasupra (Ernst? Vieuxtemps? Chopin).”

În public se afla și poetul Mihai Eminescu, care concentrează impresiile sale într-un articol pentru ziarul Timpul, intitulat „Pablo de Sarasate”:

„E greu a descrie impresia adâncă care-o face acest artist. Acoperit de aplauzele zgomotoase ale unui public fermecat de admirabila curăție și putere a sunetelor vioarei sale, Sarasate privea cu ochii lui mari și de-o liniștită energie, netrădând prin nici o mișcare a feței acea simțire adâncă care inspiră și dictează o atât de măiastră execuțiune…

Din nefericire numele marelui violonist fiind mai puțin cunoscut în părțile noastre semiorientale, sala teatrului nu era îndestul de plină.

Acești artiști executori iau arta lor cu sine și cine nu se folosește de puținele ocazii ce li se oferă pentru a-i auzi au pierdut pentru totdauna o plăcere artistică fără seamăn, senzațiuni muzicale pe care numai artistul acesta și nu altul le poate produce.

A auzi de la un altul oricât de celebru aceeași piesă muzicală chiar nu echivalează pierderea de-a nu fi ascultat pe acesta, care-și are feliul lui de-a executa, puterea și geniul lui individual, cum nu se mai află în altul.

Sperăm că, știindu-se odată cum că abia mai există un alt violonist în lume de talentul lui Sarasate, publicul se va grăbi a da semne mai vii de respectul ce-l are pentru arta adevărată și se va grăbi a asista în număr mai mare la concertele sale.”

În același ziar „L.”, „unul din cei mai buni cunoscători de muzică ai Bucureștilor”, propune o notă biografică menită a-i familiariza pe cititori cu „magicianul viorii” sau „modernul Paganini”.

Se știe că semnătura „L.” era folosită la „Timpul” de Caragiale care, deși nu mai lucra la gazetă, a scris câteva rânduri, probabil la îndemnul lui Eminescu.

Entuziasmul poetului transpare și din corespondența sa cu Veronica Micle:

„Ieri seară, miticule, am fost pentru întâia dată de când te-ai dus tu, la un concert. Pablo de Sarasate, violonistul spaniol, e aci și cântă admirabil, așa precum n-am mai auzit violonist și tu știi bine că pe Sivori l-am auzit. Sivori era un mare technic, acesta nu are numai technică, ci și inimă. Niște ochi mari, negri, sălbateci are creștinul acesta, și, deși e urât ca dracul, trebuie să fi plăcând la cucoane.”

„În urma stăruitoarelor insistențe a unui public fermecat de sunetele vioarei sale”, Sarasate a mai susținut un concert pe 19 februarie.

Programul serii cuprindea: „Partea I: 1) Uvertură; 2) Concert pentru vioară (de Wienawski) cu acompaniament de orchestră — a) Allegro b) Romanță c) Finale à la Zingara; 3) Retraite anglaise, executat de orchestră; 4) Fantasia apassionata pentru vioară (de Vieuxtemps) cu orchestră. Partea II: 5) Uvertură; 6) Suite espagnole pe tema din opera Carmen, pentru vioară (de Sarasate); 7) Melodii țigane (de Sarasate) cu acompaniament de piano.”

Text: Alexandra Rusu

Sursa foto: Hulton Archive/Getty Images, https://kids.britannica.com/…/Pablo-de-Sarasate/335699

Bibliografie:

Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, București, Humanitas, 2017.

https://revistaderecenzii.com/mihai-eminescu-din…/

http://rdpc.uevora.pt/…/1/PABLO%20DE%20SARASATE%20PDF.pdf

Pablo de Sarasate interpretând propria piesă, Zigeunerweisen (Melodii țigănești), op. 20 (1878).

Înregistrare din 1904: https://www.youtube.com/watch?v=ABm7nMVyNh4&t=67s

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină