Teiul lui Eminescu – cel mai bătrân copac din Grădina Copou, Iași

Teiul lui Eminescu este probabil și unul dintre cei mai importanți arbori monument de pe teritoriul României.

Potrivit profesorului Mandache Leocov, teiul lui Eminescu ar fi fost remarcat de însuși Gheorghe Asachi, în timpul desenării planurilor pentru Grădina Copou:

„Gheorghe Asachi a întâlnit un tei cu o coroană rotată superbă, dar care nu intra în viziunea amenajării parcului în stil mixt. El nu se încadra în axa centrală a parcului.

Dar datorită frumuseții lui, a fost menținut, iar în perioada în care Eminescu și-a desfășurat activitatea la Iași, el a oferit umbră, el a oferit cadrul pentru refacerea forțelor sleite de o muncă extrem de intensă.

Aici, la umbra teiului, ieșenii îl întâlneau frecvent pe marele nostru poet, fie alături de Veronica Micle, fie alături de bunul său prieten, Ion Creangă. […]

După plecarea lui la București, ieșenii au botezat acest tei Teiul lui Eminescu. […]

În cel de-al doilea Război Mondial, Parcul Copou a fost lagăr, lagăr al românilor luați de pe stradă.

Fostul meu socru a fost luat de pe stradă și a fost adus aici, în lagăr, și apoi a fost dus în Uniunea Sovietică. Învățătorii care erau în lagăr au făcut strajă teiului, pentru a nu fi tăiat.”

În fața teiului se află un bust de bronz al lui Mihai Eminescu, opera sculptorului Ion Mateescu.

Atașamentul lui Mihai Eminescu pentru tei pare să fie o nostalgie, din perioada studiilor făcute de poet la Viena si Berlin. La moartea sa, poetul a fost înmormântat în cimitirul Bellu, sub un tei.

Scriitorul Iulian Sârbu povestește despre influența simbolică a arborelui într-o reprezentație culturală a Cenaclului Flacăra la Iași:

„Păunescu ne recita din când în când din poezille pe care le scria pe loc, la măsuța de pe scenă. Cu toții dansam pe melodiile ce se cântau și ne simțeam liberi, măcar pentru o seară.

Spectacolul a durat până la ora patru dimineața, când Adrian Păunescu ne-a propus să plecăm într-un pelerinaj la Teiului lui Eminescu din Copou.**

S-a format o coloană lungă și am străbătut orașul sub supravegherea atentă a milițienilor. Sunt convins că printre noi erau destui securiști care observau tot ce se întâmplă.

La Teiul lui Eminescu s-au mai cântat câteva cântece, după care spectacolul s-a încheiat. Era aproape șase dimineața și lumea deja pleca la serviciu. […]

În acele vremuri, era singura manifestare care se putea desfășura preț de atâtea ore. Și era poate singurul loc unde aveai iluzia de libertate.”

Surse text:

Prof. dr. Mandache Leocov. Despre Teiul lui Eminescu. Comunicare publică, Grădina Copou. Înregistrare video (minutul 7:00)

Cătălin Cioaba, Mărturii despre Eminescu.

Iulian Sârbu. „Și eu am fost la Cenaclul Flacăra”. În Amelia Gheorghiță și Dan Lungu, Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism. Iași: Polirom.

Foto: M.C.Diaconu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină