Târgurile de vechituri în context contemporan

Târgurile de vechituri prezente astăzi în mai toate capitalele lumii sunt considerate a fi reminescențe ale piețelor publice din Antichitate.

Ele fac parte din textura comunității, „se dezvoltă în jurul unor relații multicatenare, care împletesc genul, etnia, clasa și rudenia, precum și rolul economic”.

Se situează totodată în mediul cultural mai larg al valorilor și normelor sociale, fiind o arenă în care diverși oameni sau grupuri interacționează și negociază identități.

Considerând forma de comerț, târgurile de vechituri sunt spații comerciale care există în afara structurilor consacrate ale vânzării cu amănuntul, similare piețelor agroalimentare, servind unor categorii variate de cumpărători.

Orice discurs referitor la târgurile de vechituri evocă imagini ale haosului, mulțimi de oameni în căutare de chilipiruri printre grămezi de obiecte, de cele mai multe ori marfă second-hand.

Spațiul labirintic al târgurilor ne invită la explorarea unor lumi interconectate, „topologii de intimitate și afectivitate”.

Diversitatea definește atât gama de obiecte dar și actanții, oameni provenind din toate mediile sociale, profesionale sau de diferite etnii.

Acest „muzeu improvizat al culturii materiale este construit de oamenii care îl frecventează, de obiectele comercializate, care la rândul lor ajută la construirea identității celor implicați”.

Târgurile de vechituri oferă o multitudine de oportunități pentru cei implicați în arena comerțului, reprezentând și o formă de adaptare economică.

Pentru vânzători sunt locuri în care își câștigă traiul, își completează veniturile sau își extind rețeaua socială.

Citadinii le caută pentru garanția unor produse ieftine, pentru că au posibilitatea să negocieze și mai ales pentru componenta de socializare, redescoperind astfel „fața umană” a comerțului.

Mulți caută adrenalina „vânătorii de comori”.

Vânzătorii se disting în funcție de articolele pe care le vând, de modul/locul din care le procură, de capitalul investit în afacere, după cum urmează: angrosiști, comercianți specializați și vânzători de vechituri.

Angrosiștii achiziționează marfa din angrouri, fabrici sau de la intermediari și vând: încălțăminte, îmbrăcăminte, accesorii, obiecte pentru uz casnic, alimente, ș.a. Motivația lor este aceea de a obține profit și rareori negociază.

Comercianții din a doua categorie sunt specializați în vânzarea obiectelor de colecție sau antichităților: argintărie, porțelan, sticlărie, bijuterii, mobilier, monede, cărți, ș.a.

Achiziționează marfa de la licitații, de la alți comercianți, în urma vânzărilor de proprietăți sau prin intermediul comerțului electronic.

Aceștia manifestă un interes personal pentru articolele lor, investesc timp și bani în căutarea, cumpărarea, adesea restaurarea sau repararea obiectelor, din dorința de a le crește valoarea.

Spre deosebire de angrosiști, interesați de profitul imediat, comercianții specializați pot păstra marfa până când apare clientul potrivit.

Ultima categorie este cea a vânzătorilor de vechituri care comercializează o mare varietate de obiecte: unelte, fotografii, jucării, ceramică, bijuterii și aproape orice altceva ne-am putea imagina.

La baza piramidei economice de află vânzătorii ocazionali care recuperează obiecte din tomberoane și le reintroduc în circuitul piețelor informale.

Strategiile de vânzare sunt acțiuni planificate pe care comercianții le dezvoltă pentru a-și asigura situarea economică și socială în târgurile de vechituri.

Unii dintre aceștia dedică mult timp identificării și cercetării articolelor pentru a recunoaște mărfurile comercializabile, dar mai ales pentru a evita evaluarea greșită a unui articol pe care intenționează să-l vândă.

În afară de persuasiune, vânzătorii mai folosesc o serie de metode creative pentru a atrage atenția clienților: fredonează melodii, își promovează marfa în rime, se preocupă de estetica prezentării obiectelor, dansează, oferă cadouri sau atrag clienții în conversații nesfârșite. Identitățile se declină în interacțiune.

De asemenea, situarea și accesibilitatea spațiului ocupat în perimetrul târgului pot înclina favorabil balanța profitului.

Un loc lângă intrare sau pe traseele cele mai căutate sporește disponibilitatea mărfii pentru clienții dornici să descopere „comori”.

În plus, păstrarea locului o vreme îndelungată asigură vânzătorilor o identificare mai ușoară, facilitând formarea unor legături socioeconomice puternice.

Cumpărătorii pot fi localnici, turiști în căutare de oferte, persoane care vizitează cadrul sporadic sau împătimiții târgurilor de vechituri.

Ocazia de a petrece timpul liber în compania unor prieteni, de a găsi chilipiruri sau de a îmbogăți colecții personale, transformă târgurile de vechituri în platforme de cumpărare-vânzare pentru persoane cu venituri diferite.

Schimbul economic se întrepătrunde cu cel social, venind în întâmpinarea nevoii umane de interacţiune socială şi comunicare.

Chiar dacă din atmosfera generală a târgurilor de vechituri se desprinde un sentiment de identitate comună, se pot observa modele subtile de organizare care delimitează grupuri.

Comercianții tind să se grupeze în funcție de categoria din care fac parte pentru a-și consolida rețelele socioeconomice. De asemenea, etnia și mediul cultural al vânzătorilor compun modele în topografia locului.

Motivațiile consumatorilor de a participa în arena comercială sunt diferite însă experiența propriu-zisă urmează trei acțiuni: de căutare, negociere și socializare.

Între vânzători și cumpărători se dezvoltă relații personalizate, mai ales dacă clienții frecventează același furnizor.

Unii vânzători împărtășesc cu entuziasm istoriile din spatele obiectelor, ritual care nu face parte mereu din strategia de vânzare ci poate fi asociat pasiunii cu care aceștia își desfășoară activitatea.

Poveștile sunt cele care separă experiența din târgurile de vechituri de cea din centrele comerciale, deoarece ajută clienții să formeze o relație emoțională cu obiectele pe care le cumpără.

„Putem vorbi de o simbioză om – obiect: omul atribuie și schimbă semnificațiile obiectelor iar obiectele, prin semnificațiile atribuite de către aceștia, devin valoroase”.

Negocierea este atât o activitate economică, cât și una socială, în care experiența actorilor joacă un rol fundamental.

Consumatorii cu experiență, cum ar fi colecționarii, negociază cu seriozitate, folosesc argumente raționale și logice pentru a-l determina pe vânzător să reducă prețul, recunoscând calitățile obiectului vizat, dar insistând asupra defectelor acestuia.

În timp, clienții dezvoltă încredere în vânzătorii de la care achiziționează articole frecvent, înțeleg când le este oferit un preț rezonabil și nu mai negociază.

Cooperarea între vânzătorii de vechituri se observă atunci când: dispun de un capital comun pentru investiții și împart profiturile, împart spațiul de expunere pentru a reduce costurile inițiale, schimbă articole pentru a diversifica oferta sau a maximiza șansele de vânzare, lasă taraba în grija vecinilor de târg, ș.a.

Bineînțeles, se disting și comportamente sociale competitive care pot dăuna profitabilității unei afaceri.

Concurența intensă poate fi observată atât în momentul stabilirii prețurilor cât și în formele sabotajului social (de ex. zvonuri), care atacă reputația unui comerciant.

În contextul economiei urbane actuale târgurile de vechituri sunt considerate arhaice. Cu toate acestea, funcționează cu succes dezvoltând structuri proprii de cooperare, reciprocitate și rețele sociale care nu se regăsesc în economia formală.

Într-un articol ulterior vom intra în atmosfera târgurilor de vechituri consacrate ale Bucureștiului contemporan.

Text: Alexandra Rusu

Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor

Bibliografie :

Setha M. Low, Denise Lawrence-Zúñiga (eds.), The anthropology of space and place. Locating culture, Blackwell, Oxford, 2003.

Alex Preda, Introducere în Sociologia Pieţelor, Polirom, București, 2010.

Niklas Sörum, Helene Brembeck, Market Hydraulics and Subjectivities in the „Wild”: Circulations of the Flea Market în Culture Unbound Journal of Current Cultural Research 7(1):91-121, 2015

În imagini: O mică parte din oferta târgurilor de vechituri din București

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină