Biserica „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”

Biserica „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, una dintre cele mai vechi și frumoase biserici bucureștene, se află situată pe strada Academiei, la intersecția cu strada Biserica Enei, în apropierea Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”.

Povestea bisericii începe în prima jumătate a secolului al XVII-lea, când „Neagu postelnic, fiul lui Mihaiu din Târgşor” construiește pe aceste locuri o bisericuță din lemn, așa cum amintește legenda, într-o singură zi.

După alte surse însă, numele „Dintr-o Zi” provine de la faptul că a fost sfințită în aceeași zi a anului următor începerii construcției.

Cel de-al doilea ctitor al bisericii a fost Marica Brâncoveanu. În anul 1702, soția marelui voievod Constantin Brâncoveanu reface biserica din zid și cărămidă, ispravnic fiind Ianache Văcărescu, așa cum păstrează inscripționat pisania originală.

La începutul secolului al XIX-lea, biserica a căpătat statutul de „paraclis domnesc”, datorită faptului că se afla în apropierea reședinței domnești de pe Podul Mogoșoaiei, în care au locuit Caragea Vodă și Grigore al IV-lea Ghica.

De la reședința domnească la biserică, Ioan Caragea „a poruncit să i se facă o punte, ridicată sus pe bârne, care să-l ducă de acasă la biserică”.

Astfel, „Vodă trecea gânditor, petrecând boabele mătăniilor printre degete, pe puntea acoperită deasupra și în părți, ca printr-un coridor, până la biserică”. Această punte s-a menținut până aproape de jumătatea secolului al XVIII-lea.

Din cauza unui puternic incediu izbucnit în anul 1825, acoperișul bisericii a fost distrus, reparațiile realizându-se din bunăvoința domnitorului Grigore Dimitrie Ghica.

Este refăcută partea superioară, bolțile și pridvorul și restaurată pictura originală. Cu acest prilej, la intrarea în pronaos este așezată o nouă pisanie, care se păstrează până astăzi.

Construită în stilul brâncovenesc, biserica are formă de navă, având absida altarului poligonală, spre exterior.

Pridvorul este sprijinit pe șase stâlpi-coloane din cărămidă, formând pe fațadă trei arcade înalte, iar pe lateral câte două.

Pronaosul, de formă pătrată, este acoperit cu o calotă sferică, deasupra căreia se află turnul clopotniță.

Naosul, despărțit de pronaos printr-un arc dublu, este, de asemenea, acoperit cu o calotă sferică, așezată pe pandantivi.

Sfântul Altar are o formă semicirculară și este încununat cu o boltă cilindrică și cu o semicalotă.

Catapeteasma a fost adusă din Viena în anul 1827, actuala pictură a bisericii, realizată în tehnica fresco, datând din același an.

Din pictura originală, din anul 1702, se mai păstrează doar icoana Sfântului Nicolae, pictată pe peretele de apus al bisericii, deasupra intrării principale.

În anul 1915, biserica a fost declarată monument istoric, prin Înalt Decret Regal.

În perioada 1911-1947, lăcașul de rugăciune a fost dat în folosință Comunității ortodoxe albaneze din București, pentru scurt timp slujind aici preotul albanez Fan Noli, luptător pentru independența Albaniei și pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe Albaneze.

Începând cu anul 2004, din grija părintelui paroh Vasile Ioana, au fost realizate ample lucrări de reparație și consolidare, conform planului întocmit de arhitectul Niels Auner.

A fost consolidată structura de rezistență a bisericii, restaurată pictura, catapeteasma, cafasul și mobilierul, refăcută tâmplăria, înlocuită turla existentă cu una în stilul original brâncovenesc.

Primele săpături arheologice au avut loc în anul 1971, ocazie cu care a fost dezvelit un cavou construit din cărămidă.

Săpături arheologice care au vizat întreaga biserică la interior au fost realizate în anul 2006, iar în anul 2017 cercetarea arheologică a continuat, pe latura de nord, cu o casetă, în curtea din jurul bisericii.

În cursul acestor trei campanii de cercetări arheologice, au fost descoperite 84 de morminte, dar şi elemente constructive ale unei biserici anterioare.

S-au descoperit, de asemenea, inele sigilare, cruciulițe, cercei, bumbi, nasturi, monede din secolele XV-XIX, o iconiță, un ulcior cu două toarte.

Sfințirea bisericii a avut loc în primăvara anului 2012, cu prilejul împlinirii a 310 ani de existență, moment când biserica a primit și cel de al doilea hram, și anume „Duminica Sfintelor Femei Mironosițe”, în cinstea Maricăi Brâncoveanu.

Biserica „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” reprezintă un important reper spiritual pentru bucureșteni, unul dintre darurile cele mai de preț pe care sfântul lăcaș l-a primit în primăvara anului trecut fiind o copie în mărime naturală a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos.

În duminici și la sărbători, biserica se bucură de o prezență impresionantă de credincioși, fiind una dintre cele mai iubite biserici ale Capitalei.

„Nu ai cum să n-o remarci în cenușiul clădirilor din centrul Capitalei, albă și grațioasă ca o rochie de mireasă.

Ca o minune ce îți iese brusc în față. Și nu ai cum să n-o cinstești și să n-o iubești ca pe un dar ceresc, pentru că, așa discretă, dar somptuoasă, așa simplă, dar maiestuoasă, Biserica de lângă Arhitectură are o aură regală în fața căreia îți pleci ușor capul.

Biserica Sfântul Nicolae, știută drept și biserica Dintr-o Zi, a trecut prin multe transformări de-a lungul celor trei secole de existență, păstrându-și mereu însă locul privilegiat în inimile și în rugăciunile tuturor”.

Text: Andreea Mâniceanu

Sursă documentară și foto: https://bisericadintrozi.ro/

Sursă foto: Bucureștiul meu uitat

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină