Mănușa. Momente dintr-o istorie neașteptată

Mănușile au servit întotdeauna scopuri utilitare, oferindu-ne în primul rând protecție și confort.

Ca mediu intermediar, între oameni și mediul înconjurător, ne feresc de pericole literale, de senzații tactile intense dar și de unele pericole abstracte, psihologice.

Nu mai puțin importantă este menirea lor în construcția rolurilor sociale. Mănușile pot forma o barieră între sexe sau între diferite clase sociale, simbolizând statutul.

De-a lungul timpului, nimic nu a transmis mai limpede puterea regală sau cea ecleziastică decât vestimentația strălucitoare, cu accesoriile sale sofisticate.

Mănușile simbolizează mai mult decât statutul celui care le poartă atunci când sunt integrate ritualurilor liturgice sau ceremoniilor specifice riturilor de trecere.

În astfel de circumstanțe, ele au rolul de a separa ceea ce e sfânt de ceea ce e lumesc, „de a conserva puritatea binecuvântată a spiritului și de a preveni contaminarea mâinilor „omenești””.

Începând din Evul Mediu, limbajul mănușilor se diversifică datorită prezenței lor mai accentuate în viața cotidiană, în contexte precum obiceiul schimbului de daruri împământenit la curțile regale europene.

În chip de dar, simbolizează loialitatea, angajamentul, afecțiunea sau dragostea. La polul opus, construiesc mesaje negative, insultă sau provoacă la duel.

Tot în Evul Mediu, mănușile încep să fie purtate de femei ca obiect de podoabă, evoluând spre o mare diversitate de materiale, forme, dimensiuni, tehnici de decorare și ornament, mereu asortate vestimentației.

Ignorând legile somptuare, reprezentantele sexului frumos comandau mănuși cu pietre și broderii prețioase, infuzate cu parfumuri exotice, care le confereau o alură rafinată.

Deoarece mâinile comunică în mod special senzualitatea, se considera că o femeie care lasă mănușa să-i cadă din mână în fața unui bărbat se arată disponibilă din punct de vedere sexual.

Doar femeile care purtau mănuși puteau să interacționeze, să atingă alți curteni sau să danseze cu un bărbat.

Către finalul secolului al XVIII-lea, boierimea Țării Românești și mai ales jupânesele adoptă moda occidentală a mănușilor, se afișează purtând mănuși albe, albastre, roșii sau „mănuși de frenghie verde, cu fir și blănițe” aduse de negustori renumiți de peste hotare.

De altfel, din Viena sau din târgurile de la Leipzig ajungeau în București articole de lux menite a spori prestigiul social al boierilor.

Pe parcursul „secolului romantic”, mănușile dobândesc o importanță crescută căci susțineau idealul de eleganță al vremii, „o eleganță pretinsă naturală, cea a unui corp îmblânzit, fără pasiuni”.

Conform manualelor de civilitate, fiecare era dator să ascundă orice ar evoca animalitatea ființei umane, evitând să-și arate pielea neacoperită sau să atingă pe cea a altora.

În tablourile de familie, doamnele poartă „mănuși de rețea (sau străvezii) fără degete”, alături de „voalete verzi, ciorapi de mătase și botine, pălării de catifea, blonduri sau horbote fine […]câte o bayaderă (un șal de mătase) ori o mantelă roșie „amour sans fin” sau în culoarea părului de cămilă (chamois)”.

„La baluri, bărbații trebuie să aibă două mâini înmănușate, mai ales pentru a dansa. Căci, ținându-le pe cele ale partenerei sau înconjurându-i talia, el trebuie să se teamă să lase urme neplăcute pe rochia și pe mănușile dansatoarei”.

Din toaleta de bal a unei doamne elegante, pe lângă rochie, nu puteau să lipsească evantaiul, o châtelaine și mănușile lungi, de calitate superioară, toate achiziționate din magazine specializate (ex. magazinul doamnei Villacross) care urmau tendințele modei pariziene.

Din „Statistica unui bal din 1866” („Calendarul ghimpelui pe anul bisect 1868”), text umoristic semnat de I. C. Fundescu, aflăm despre sacrificiile sezonului:

„S-au rupt 1000 de mănuși albe, 500 ca paiul și 273 de diferite culori, din care au fost o parte franțuzești, o parte nemțești și o parte întoarse pe dos, fiind tăvălite pe faciă”.

Jertfa asigură „doar 9 căsătorii, toate din interes, 340 de bărbați înșelați în perspectivă și 285 în realitate prin întâlniri promise pentru zilele viitoare”.

Revistele de modă din perioada La Belle Époque observă îndeaproape regulile de etichetă și capriciile modei.

Mănușile, mitene, scurte, lungi, „glacé, de Saxa, de Suède” evoluează în contexte bine determinate. Ziua se poartă mănuși scurte iar seara mănuși lungi.

„Mănușile mitene nu sunt deloc admise de elegantele noastre ca tovarășe ale toaletelor elegante, ele sunt rezervate pentru rochiile de oraș și de preumblare, dar niciodată pentru cele de vizită”.

La nuntă, mirele și mireasa poartă mănuși albe, invitații „mănuși de Suedia” iar la înmormântări sunt admise doar mănușile negre.

„E o regulă și pentru mănuși. Mănuși albe sau culoarea paiului, la nuntă sau serate, colorate înspre alb pentru spectacole și serate obicinuite, mănuși închise pentru stradă, și mici recepțiuni”.

„Mănușile de culoarea pielii sunt mult în favoare pentru toaletele de dinainte de amiazi precum și pentru promenada de la Șosea sau pe Calea Victoriei”.

Dimensiunile mănușilor cresc sau se micșorează în relație cu lungimea mânecilor pieselor vestimentare iar „mondenele cu gustul rafinat caută ca mănușa să fie în tonul rochiei”, de preferat „din piele glacé” (de căprioară).

Se achiziționează cu 9 lei din magazinul „La piatra de rubin” (Str. Bărăției, 10, Piața Sf. Gheorghe), „magasin cu galanterie, mărunțișuri și furnituri de croitorie, mare asortiment complct cu voalete, mănuși și cioraparie”.

„Moda nouă ilustrată”, din 15 februarie 1909, evocă diversitatea derutantă de modele vehiculate cât și pe cele care se individualizează prin rafinament:

„Drept să vă spun, aproape nu există modă pentru mănuși, fiecare pune mănușile ce-i convin mai bine.

Totuși sunt predilecțiuni prentru cutare sau cutare culoare și formă. Mănușa albă nu prea se vede, afară doar la toaletele de ceremonie.

Veritabilele mănuși de Saxa dau tonul eleganței. E adevărat, sunt mănuși de lux, cari nu se curăță și se uzează iute”.

Și cum eticheta cerea mănuși perfect curate, aceeași revistă propune, în mai multe numere, rețete pentru îngrijirea lor.

„Știți că e dizgrațios și comun de a avea mănuși prea largi, alegeți-le dar cât mai ajustate, dar de calitate destul de bună, pentru ca să se întindă fără a se rupe.

Când mănușile voastre, de piele de căprioară, sunt puțin murdare, le veți freca ambele fețe cu miez de pâine nu prea proaspătă, cum se obicinuește a se șterge un desen greșit făcut cu creionul.

Veți termina această operație trecând de mai multe ori pe mănușe cu o cârpă albă și moale. Veți proceda în acelaș fel cu mănușile glacè, dar în loc de miez de pâine vă veți servi de o bucată de gumă elastică.

Nu veți freca cu fața gumei, ci cu marginile cauciucului”.

„Higiena frumuseței” mai dicta ca doamnele să poarte mănuși noaptea, „pentru ca pielea mâinilor să fie moale”, îmbibate cu un amestec din „gălbenușuri, ulei de migdale dulci, apă de trandafiri și benzoin”.

Mai mulți factori sociali, politici, economici și tehnologici au contribuit la exodul treptat al mănușilor din ritualurile vieții de zi cu zi și la utilizarea lor doar cu ocazii speciale.

Conflagrațiile mondiale, schimbarea ideologiilor de gen, dezvoltările tehnologice sau concurența altor mode (de ex. unghiile lungi, lăcuite) sunt doar câteva dintre ele.

Text: Alexandra Rusu

Bibliografie:

Al. Alexianu, Mode și veșminte din trecut, Ed. Meridiane, București, 1987, vol. II.

Maria-Camelia Ene, Modă și modernitate în spațiul românesc: Epoca modernă: Veșminte și accesorii vestimentare de epocă din patrimoniul Muzeului Municipiului București, Ed. Muzeului Municipiului București, București, 2017.

Adrian-Silvan Ionescu, Baluri în România modernă 1790-1920, Ed. Vremea, București, 2020.

Robert Muchembled, Societatea rafinată, Ed. Cartier, București, 2004.

Constanța Vintilă, Giulia Calvi, Mária Pakucs-Willcocks, Nicoleta Roman, Michał Wasiucionek, Lux, modă și alte bagatele politicești în Europa de Sud-Est în secolele XVI-XIX, Ed. Humanitas, București, 2021.

Sam Willis, James Daybell, Istoria neașteptată, Ed. Baroque Books&Arts, București, 2019.

Moda nouă ilustrată, 5 februarie 1907.

Moda nouă ilustrată, 25 iunie 1907.

Moda nouă ilustrată, 15 noiembrie 1907.

Moda nouă ilustrată, 5 ianuarie 1908.

Moda nouă ilustrată, 5 ianuarie 1909.

Moda nouă ilustrată, 15 februarie 1909.

Moda nouă ilustrată, 5 aprilie 1909.

Moda nouă ilustrată, 25 ianuarie 1910.

Moda nouă ilustrată, 25 noiembrie 1914.

În imagine: Mănuși de damă trei sferturi, atelier european, 1/3 sec. XX

Mănușile pot fi admirate în expunere la Casa Filipescu-Cesianu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină