Cunoaste lumea

Noutăți

După nunți și shopping, Metaverse oferă… joburi

  •  
  •  
  •  

Metaverse şi NFT-urile sunt unele dintre cele mai în tendinţă concepte din lumea digitală, iar oportunităţile de monetizare a activităţilor generate de acestea nu au întârziat să apară.

Pe lângă un mediu virtual în care utilizatorii pot lucra, se pot juca, relaxa, face tranzacţii sau interacţionează, Metaverse este în acelaşi timp o economie digitală în care aceştia pot crea, cumpăra sau vinde produse.

Cele mai populare joburi din Metaverse sunt creator de NFT-uri, agent de imobiliare digital, designer de haine virtuale sau ghid de turism virtual, potrivit unui comunicat al Ludo.com, un motor de căutare universal pentru Metaverse.

În prezent, există diverse modalităţi de a genera şi de a face schimb de valoare pentru beneficii în lumea reală ca urmare a unei experienţe în Metaverse, de la preluarea unui loc de muncă virtual până la crearea de noi forme de artă şi divertisment.

Astfel, principalele domenii care pot genera activităţi remunerate sunt crearea de NFT-uri (cei care nu sunt interesaţi de procesul de creaţie pot lua în considerare şi alte opţiuni, precum deschiderea unei galerii de artă NFT sau posibilitatea de a deveni broker de artă), domeniul imobiliarelor virtual, care a explodat în popularitate, creând astfel o mulţime de oportunităţi disponibile, precum cumpărarea de terenuri sau proprietăţi virtuale cu intenţia de a le vinde la un preţ mai mare pentru profit, intermedierea de tranzacţii sau consiliere în calitate de broker imobiliar sau închirierea diferitelor tipuri de proprietăţi, moda, una dintre primele industrii cu aplicabilitate în Metaverse, îmbrăcămintea virtuală fiind deja folosită de brandurile de lux, sub forma colecţiilor NFT, educaţie (potenţialul şcolii online a devenit evident în timpul pandemiei), antreprenoriatul – utilizatorii pot deschide un business mult mai uşor decât în lumea reală, într-un număr nelimitat de afaceri în lumea digitală.

De asemenea, există joburi în industria jocurilor, turism şi călătorii (din cauza restricţiilor de călătorie impuse de pandemia de COVID-19, mulţi oameni au apelat la tururi virtuale pentru a-şi satisface dorinţa de a vizita locuri noi), găzduirea şi promovarea evenimentelor – petreceri, concerte, evenimente sportive – testarea produselor, alte servicii virtuale.

Foto domeniu public


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii