Educație versus imperialism, un interviu cu prof. Ilie Șerbănescu

Diaconu Mădălina Corina: Ca să mai putem vorbi de o educație azi, trebuie să ne referim la cea de ieri.

Ilie Șerbănescu: Problema educației nu poate fi despărțită de ce se întâmplă în economie și în restul societății. După părerea mea România a ajuns o colonie în cadrul UE care este un sistem centru periferie.

Unii sunt centre de putere, alții sunt la periferie. Din păcate, România este la periferie și lucrul acesta, din punctul de vedere al problemei educației, are un impact foarte mare:

1 – este că actorul principal sau factorul principal de schimbare, de execuție, de concepție în toată educația din lume este Statul, ori Statul Român este în disoluție … ca să nu spun că a dispărut complet. Și atunci o mare problemă este: cine face modificările? Cu 30 de ani în urma totul era de la stat, acum aproape  totul a ajuns la privat. Firescul ar fi că dacă am căuta factori de schimbare, poate niște schimbări neceseare, ar trebui să nu ne uităm la stat, care nu mai are putere și resurse, ci să ne uităm la cei care au în mână resursele și ăsta este sectorul privat. Sectorul privat are 96 % din economie, iar statul 4 %. Deci unde să căutăm izbăvirea? Trebuie să o cautăm la privat, fie el străin sau român. Trebuie să ne gândim că orice schimbare nu poate fi făcută decât cu resurse. La cine sunt resursele – la privat. Statul este din păcate un stat minimal, colectează din taxe 26 %, bugetul nu depășește 30 % din pib, niciodată! Nu poți face cu 30 % ceea ce fac alții … de exemplu țările nordice care au peste 50 %  din taxe, deci ele colectează din pib 50 % și își fac menirea statului cu 50 % din resursele globale … deci tu nu poți să faci cu 30 % ce fac ei cu 50 … lasă dimensiunea diferențiată a  pib-ului.

2 – în altă ordine de idei, care are legătură cu acest statut, este că toți tinerii, toată forța de muncă sau cei care sunt în putere de muncă, în vârful biologic al puterii de muncă, vor să plece în străinatate. De exemplu vor să plece la Bruxel nu numai forța de muncă ci și politicienii! S-au înființat partide politce exact înainte de alegerile europarlamenatre ca să poată candida și să plece la Bruxel.

3  – dacă este vorba: cine face, cu ce face, pentru cine face … ajungi și la întrebarea: de ce să mai faci!? Și atunci te întrebi, și nu este numai o întrebare retorică ci și o întrebare concretă: ce schimbi, pentru cine, și de ce să ne dăm peste cap să schimbăm? Poate că resursele actuale ajung pentru cei care sunt implicați! Dacă ceilalți au plecat, de ei să aibă grijă cei care îi adăpostesc, nu este o chestie de rușine sau de boicotare. Tânărul are tot dreptul să plece oriunde, dar acolo se poate pregăti. Și banii italienilor, spaniolilor și englezilor sunt buni pentru pregătirea tinerilor, nu trebuie să-i plătească pregătirea statul român.

Despre asta este vorba, este o chestie foarte tulburătoare și nu este o poveste. Dar chiar dacă este o poveste, este una foarte, foarte tristă și are legatură cu aceste schimbări care nu sunt onorante. Noi am putea să trăim mai bine, dar am îndoieli. Aș putea spune că aceste lucruri se întâmpla în România … dar nu știu cât mai este România din tot ceea ce vorbim.

DMC: O soluție ar fi ca acei tineri, care studiază în România, să rămână în țară o anumită perioadă de timp pentru a acoperi investiția statului în școlarizarea lor. Totuși 12 clase sunt gratuite.

I.S: Nu merge în sistem UE .. eu nu sunt un fan UE, dar are o organizare care nu se poate auto compromite sau auto anula. Unul din principalele criterii ale UE este libera circulație a oamenilor.

Deci ei, indiferent unde se nasc și unde se școlesc, ei pot să se ducă oriunde în spațiul UE. În mod firesc cei bogați câștigă, cei slabi pierd. 2

Asta a fost întotdeauna în imperii și UE, după părearea mea, nu este altceva decât tot un imperiu care la începuturi a fost ceva extraordinar de frumos pentru că toată construcția aceasta de uniune împreună s-a făcut pe bază de liber consimțământ.

Acele vremuri au trecut demult și acum nu mai există liber consimțământ. Decide cel care este puternic, adică ce au fost și au făcut imperiile dintotdeauna. Nu este o critică, este o constatare

DMC: Ne mai putem trezi? Este cale de-ntors?

I.S: Nu, această poveste nu există. Pentru că trebuie schimbat statutul și proprietatea. Trăim în capitalism și proprietarul decide.

Proprietarul este decident și toate lucrurile principale, toate activele strategice, resursele, distribuțiile de energie, utilitățile publice, băncile, industriile, exporturile sunt ale lui.

Din prima sută de exportatori din UE doar 3 sunt români. Asta spune tot. Este un spațiu care este folosit de capitalul puternic din țările UE și în mod firesc, cum au făcut și alte imperii prin alte metode, așa este și aici, acum.

Acest lucru nu se schimbă. Acest lucru se construiește prin putere și nu există, după părerea mea, în istorie, cineva care să fi inversat lucrurile fără să schimbe proprietățile.

Interviu de Mădălina Corina Diaconu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină