Patul cutie sau patul din dulap

Posted on 1 februarie 2022 by Marin Teodora in Dezvăluiri, Istorie, Știați că // 0 Comments

Un pat-cutie este un pat închis în mobilier care arată ca un dulap, întredeschis sau nu. Forma își are originea în mobilierul medieval târziu din Europa de Vest.

Patul cutie este închis pe toate părțile cu panouri din lemn. Se intră în el prin îndepărtarea draperiilor, deschiderea unei balamale de ușă sau uși glisante pe una sau două glisiere. Patul este așezat pe picioare scurte pentru a preveni umezeala din cauza unei podele murdare.

În fața patului cutie era adesea un cufăr mare de stejar, cu aceeași lungime ca și patul. Acesta a fost întotdeauna „scaunul de onoare” și a servit și ca treaptă pentru urcarea în pat. De asemenea, era folosit pentru a depozita haine, lenjerie și lenjerie de pat în restul timpului.

În Bretania, patul cutie este considerat mobilier tradițional. În casele cu o singură cameră, patul cutie permitea o oarecare intimitate și ajuta la menținerea căldurii oamenilor în timpul iernii.

Unele paturi cutie au fost construite unul deasupra celuilalt într-un aranjament cu două etaje. În acest caz, tinerii dormeau la etaj.

Paturile cutie au fost folosite și pentru a proteja oamenii din casă de animalele (porci, găini) care locuiau și ele în casă sau chiar pentru a le proteja de lupii care ar putea intra în case și smulge bebeluși.

A fost principalul mobilier al caselor rurale din Bretania până în secolul al XX-lea. Adesea sculptat și decorat, era mândria proprietarilor săi. În secolul 21, companiile de închiriere oferă nopți în paturi cutie autentice.

În Țările de Jos, patul dulap, a fost în uz comun în secolul al XIX-lea, în special în fermele din mediul rural. Paturile dulap erau închise cu o ușă sau o perdea.

Unul dintre avantajele patului dulap a fost că putea fi încorporat în sufragerie și închis în timpul zilei, făcând inutil un dormitor separat.

Celălalt avantaj principal era că, în timpul iernii, suprafața mică a patului dulap era încălzită de căldura corpului. Acest lucru însemna că aragazul nu ar trebui să fie ținut în funcțiune noaptea.

În secolul al XVI-lea și al XVII-lea, paturile dulap erau mult mai mici. Întinderea era asociată cu moartea și, prin urmare, dormitul se făcea într-o poziție pe jumătate verticală.

Aceste paturi dulap găzduiau două persoane, iar sub ele erau adesea sertare „rolkoetsen” care asigurau paturi pentru copii.