Societatea e mișcarea, statul e stabilitatea!

Istoria dinlăuntru a popoarelor este o luptă între ideea statului şi individualism.

Ce este individualismul? Fiecare fiinţă organică e pentru sine lucrul principal, semenul său lucru secundar […]. Acest element e şi periculos şi folositor.

Periculos, dacă o putere mai mare nu-i pune margini; folositor, dacă în margini legiuite el caută a-şi realiza prin muncă aspiraţiile sale; individualismul este tatăl înflorirei şi al decăderei, justiţiei şi injustiţiei, binelui şi răului.

Faţă cu această iluzie a inteligenţiei şi a inimei individuale, care e cauza că om pe om se exploatează, om pe om se nimiceşte, faţă cu acest bellum omnium contra omnes, un ochiu mai limpede zice: Stai!

Nimicind pe vecinul tău, tu loveşti în tine, căci puterile, care exploatează natura brută, s’au împuţinat, TU eşti mai sărac cu o sumă oarecare de puteri.

Deci vecinul să trăiască. El produce grâu, el are trebuinţă de mine, eu de el, nimicirea sa ar fi o pierdere vădită pentru mine, care nu mă pot ocupa cu toate celea.

Va să zică interesele individuale sunt armonizabile. Iată dar ideea statului: ideea armoniei intereselor [..].

Statul însă, ca o formă şi mai înaltă a aceluiaş princip, nu vede în clase indivizi deosebiţi, ci un complex de organe sociale: naţiunea.

Toate clasele sunt înaintea sa egal de importante, menirea sa este de a stabili armonia între ele, de a opri ca una să fie exploatată prea mult prin alta, căci toate trăesc şi înfloresc una de la alta şi peirea uneia condiţionează peirea mai curândă sau mai târzie a celeilalte.

Statul mai are şi un scop moral. Drept va rămâne, totdeauna, că societatea există prin exploatare a unei clase prin alta – afară de clasa, după părerea noastră cea mai importantă, care exploatează de-a dreptul natura, care produce materiile brute [..].

Deci pe lângă aceea că statul va îngriji ca această clasă, aceşti hamali ai omenirei să stea cât se poate de bine, el va căuta a deprinde şi clasele superioare la o muncă folositoare, care să compenseze pe deplin sacrificiile celor inferioare.

Deci societatea e câmpul schimbărilor vecinice, a luptelor pentru existenţă şi supremaţie, un bellum omnium contra omnes, statul este regulatorul acestei lupte, el opreşte ca aceste puteri egal de folositoare să se nimicească una pe alta.

Societatea e mişcarea, statul stabilitatea.

(Mihai EMINESCU – „Convorbiri literare”, 1 August 1876)

Sursa: CERTITUDINEA nr.60

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină