Moartea lui Tudor Vladimirescu: mai cumplită decât cea a lui Horia și Cloșca

Un document puțin cunoscut, „Memoriul lui Gheorghe Duncea din Prejna privitor la Tudor Vladimirescu”, publicat în anul 1978 de profesoara de limbă română Rada Davidescu de la Liceul Traian din Drobeta-Turnu Severin, în revista Drobeta, arată cum a fost omorât conducătorul revoluției românești din 1821.
Documentul înregistrează singura mărturie a unui om care afirmă că a văzut clar ce s-a întâmplat.
Gheorghe Duncea, care-l cunoștea pe Tudor Vladimirescu încă din copilăria acestuia și-i fusese apropiat tot timpul vieții, l-a trimis pe ginerele său, căpitanul Bosoancă, să stea mereu în preajma lui Tudor, să vadă ce se întâmplă:
„După cum spune căpitanul Bosoancă, ginerele meu, care a fost față până a omorât pe Sluger, se vede că el a avut o moarte mult mai grea de cum a fost a lui Horia și Cloșca din Transilvania.
El spune că Slugerul a fost vândut de unul din căpitanii de panduri, Iordache, care călcaseră jurământul și, în timpul răzmeriței, cât au stat în tabără la Cotroceni, s-au dedat la omoruri și tâlhării prin București și prin împrejurimi.
Iar Slugerul Teodor, după ce a primit jurământul de credință din partea boierilor țării, a făcut un sfat care să judece pe toți acei care au făcut asemenea fapte din capul lor, fără ca să știe cineva.
Unii dintre aceștia au vândut pe Teodor și l-au dat în mâna căpitanului Iordache, care era în oștirea lui Ipsilante. Căpitanul Bosoancă, de îndată ce a văzut că Teodor lipsește dintre ei, i-a dat în gând că a fost prins de cineva.
Lor li s-a spus că s-a dus să se înțeleagă cu Ipsilante la Târgoviște, ca să se unească să plece cu toții contra Turcilor, din nou spre București; iar pandurii să aștepte acolo liniștiți, că Slugerul vine cu Ipsilante, cu oștirea lui, și face legătura cu pandurii aici.
Atunci căpitanul Bosoancă a luat zece panduri cu el, s-au schimbat de haine și au luat haine de călugări pe ei și au plecat a doua zi la Târgoviște, să vază ce e cu Teodor.
Acolo când au ajuns, au găsit pe Teodor prins în mâinile grecilor lui Ipsilante, care l-au luat afară din Târgoviște, l-au legat cu mâinile la spate, l-au desbrăcat în piele și l-au crăpat cu un iatagan pe burtă, trăgându-i mațele din el cu sucala, de viu.
Așa i-a fost moartea Slugerului Teodor, pe care eu nu i-am văzut (-o), dar o scriu aici, așa după cum mi-a spus-o ginerele meu, căpitanul Bosoancă și el fugit în Transilvania, de două luni de zile”.
Sursă: CERTITUDINEA nr.98
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu