Dumitru IONCICĂ: Spectacolul lumii. Libertate și democrație, în schimbul renunțării la suveranitate

În ochii multora, SUA reprezintă exemplul  cel mai strălucit de democrație aplicată din lume. Această concentrare a averii  în puține mâini nu mai  este un rezultat  al unui angrenaj militar (care are o altă direcție), ci  al  unui angrenaj comercial în care piața este combinată cu politica.

Aici este necesară o precizare. Atât în zona militară, cât și în cea politică sunt vehiculate valori:  vitejie, eroism spirit de sacrificiu, patriotism, loialitate etc., care sunt opuse non-valorilor, adică lașității, egoismului sau trădării. Acestea au impact social.

În piață unde este vorba de interese, atenție, totul are valoare, indiferent  că e bun sau rău! Câștigul se obține din orice dacă  e vândut/cumpărat la momentul potrivit.

Un artist, un inventator, un organizator se află în aceeași piață asociată politicii, cu un impostor, cu o lichea sau cu un bolnav mintal. Vulnerabilități umane, cum ar fi LGBT, pot deveni redutabile arme, ca orice minoritate, când știi să aplici principiul parșiv al corectitudinii politice.

La fel  este și cu oamenii de culoare când  sunt stârniți  la momentul oportun  împotriva albilor, indiferent că  sparg geamurile și jefuiesc magazinele din Manhattan.

Dintr-o distrugere, oricât de mare, iese un câștig și mai mare, dacă aplici inteligent regulile de marketing. Încă nu se știe ce și cât va ieși din această inimaginabil de murdară afacere planetară cu pandemia.

Dacă ar fi s-o comparăm cu ceva, ca amplitudine, gravitate și pervertire, singurul fenomen este comunismul, așa cum este botezat astăzi marxismul cultural.

Este foarte ciudat că această boală cumplită, sădită acum peste un secol de catre Lenin și Troțki, continuată apoi de Stalin în Uniunea Sovietică și Europa Orientală și Centrală, a reînviat peste ocean, în universități unde profesori atinși de curiozități sexuale consideră că marxismul face bine intelectualilor sau diferitelor comuniuni.

Pentru piață, marxismul cultural are o valoare extraordinară. De aceea a fost și exportat în Europa. Piața a descoperit minoritățile cu tot felul de interese care pot fi manipulate mult mai ușor și, în alegeri (de ce nu?), pot forma o colosală majoritate.

Să ne gândim doar ce potențial ar avea un professor universitar de culoare, homosexual, să zicem, și marxist. El le oferă  cu  ușurință credite studenților și le vorbește de trecutul lor oropsit,  de posibilitatea unei vieți libere fără constrângeri sexuale,  familiale sau  sociale.

I-a câștigat imediat, cum s-a dovedit recent prin distrugerile din New York sau alte localități și cu  ocazia ultimelor alegeri. Aceste minorități nu sunt doar universitare.

Pot fi și corporatiste sau  orice poate fi  separat sau împărțit în lumea asta și care să aibă un interes supus manipulării.

Similarități se constată  și în Canada, Australia sau Noua Zeelandă. Despre China nu putem vorbi decât atunci când vom înțelege învățăturile biblice și când vom ieși din uimirea că  o țară de peste un miliard de oameni a știut să învețe ce trebuie, atât din propria experiență multimilenară, cât și din provocările prezentului.

Reîntorcându-ne acasă, în bătrâna noastră Europă, modelată acum, vrând-nevrând, de  americani, adică nemulțumiții care tot de aici au plecat acum câteva secole, să ne uităm puțin în oglinda deformată și indiferentă a pieței, încercând să ne dăm seama de ofertă.

Piața, formată din Uniunea Europeană cu membrii săi actuali, 27 până acum (după Brexit), o organizație politică, bazată – chipurile – pe drepturile și libertățile acestora, nu poate scăpa și în mod cinstit nici nu vrea, de amprenta ei genetică comercială de inspirație americană.

Ne vom da mai  bine  seama de acest lucru referindu-ne la România, membru UE de facto din 2007, dar cu o pregătire semnificativă anterioară, care este un  special studiu de caz.

Anul 1989, căderea zidului Berlinului, a fost, cu precădere în Europa, momentul unificării unui sistem comercial. Decalajul economic între capitalism și cel de tip sovietic se accentuase și era deja ștampilat.

În Uniunea Sovietică a lui Gorbaciov acest sigiliu se numea perestroica/glasnosti (costurile lui și modalitățile de aplicare le vor dezvălui probabil istoricii într-un viitor nu prea îndepărtat).

În majoritatea țărilor comuniste, ruperea formală de comunism, așa cum a fost  greșit botezată, s-a produs fără prea mari tulburări naționale sau sociale.

Singura excepție a fost România, în care  dictatorul Nicolae Ceaușescu, conducătorul statului, împreună cu soția sa, Elena,  au fost omorâți chiar în ziua de Crăciun la Târgoviște, după un plan în care rolul sovieticilor n-a fost deloc întâmplător, dacă ne gândim doar la întâlnirea de la Malta din decembrie 1989 dintre Bush și Gorbaciov.

Să ne reamintim că, în 1946, un alt dictator, Ion Antonescu, a avut aceeași soartă, la Jilava. După aceasta, România a fost cotropită de sovietici, tot cu voia americanilor.

Îmi amintesc ceva din anii cincizeci. Niște țărani mai înstăriți din zona Maglavit, liberali și țărăniști, au fost condamnați la câte 20 de ani muncă silnică, pentru uneltire contra ordinii sociale.

Judecătorul, un colonel de justiție, a dat în acel proces 320 ani într-o singură zi. Ce  nelegiuiri făcuseră oamenii aceia? Când se întâlneau la un pahar devin, discutau despre ce bine va fi când vor veni anglo-americanii să-i scape de colectivul care le luase pământurile…

Dar să revenim la marea schimbare din 1989.La data schimbării, România avea o agricultură colectivizată, mecanizată, cu fabrici de tractoare și de mașini de însămânțare și recoltare, un sistem de irigații extins și complet  funcțional, și fertilizabilă  prin circa șapte fabrici de îngrășăminte chimice, cu  destul de multe institute de cercetare în domeniul semințelor.

Erau combinate agroalimentare complexe. Toate minele funcționau. Industria siderurgică și de laminare avea centre de excelență la Hunedoara și Galați, erau combinate care produceau oțeluri speciale cu multiple destinații, industria metalurgică era extinsă în toată țara, în București vestitele  uzine 23 August, Republica, IMGB, la Iași Combinatul de utilaj greu, ca să menționăm doar câteva.

Industria  chimică  și petrochimică erau masiv dezvoltate. Unul din combinate, cel de la Pitești, desființat astăzi, producea, de exemplu, dimetiltereftalat, materia intermediară pentru toate categoriile de mase plastice.

Ca producție, industria navală era printre primele din Europa și producea prin șantierele sale navale vase de toate categoriile, petroliere, mineraliere, vase de transport comun sau piscicole.

În acest domeniu, România avea câteva zeci de vase refrigeratoare care procesau tehnic și comercial ceea ce se pescuia.

Ca să completăm acest  inventar extrem de sumar, menționăm industria de medicamente care asigura 95% din necesarul de medicamente  necesare tuturor grupelor terapeutice (cu excepția cancerului), industria de fire și fibre sintetice, industria bumbacului sau industria de celuloză și  hârtie (aproape 40 fabrici), producția de locomotive și trenuri, industria aeronautică sau de  transport rutier de mare capacitate.

Toate acestea sunt scrise în anuarele statistice și arată că, la acea dată fatidică, România era de băgat în seamă din mai multe puncte de vedere.

În plus, dictatorul Ceaușescu își mai propusese, după achitarea integrală a datoriei către F.M.I., o colosală greșeală, să întemeieze, alături de alte țări, un centru economico–financiar concurent, o obrăznicie fără precedent care a atras rapid atenția cui trebuia.

Prin urmare, România autonomă economic a fost supusă  unui  program special, confirmat de faptele care s-au produs imediat după așa-zisa revoluție la care au participat toate partidele politice, indiferent de culoare.

În prima fază, faza pregătitoare, printre primele legi adoptate, a fost aceea a fondului funciar.  Oamenii au primit  înapoi terenurile, dar s-au desființat fabricile de tractoare sau utilaje agricole, au fost siliți să lucreze pământul cu animalele, ceea ce, în mod evident, le-a cam veștejit cheful de agricultură.

Totodată, a început  distrugerea treptată a industriilor menționate mai sus. Lozinca vremii, aparținând prim-ministrului de atunci, a fost: industria română este o grămadă de fiare vechi!

Prima măsură luată rapid în anul 1990 a fost  desființarea centralelor industriale de profil, care coordonau producția și desfacerea, și totul a devenit otova.

Din industriile menționate în paragraful anterior n-a mai rămas nimic. Fierul vechi rezultat a fost exportat în beneficiul multor firme turcești înființate ad-hoc, care mai târziu au început să populeze piața românească cu legumele și fructele lor, pentru că românii nu mai aveau.

Restul proprietății naționale a fost transformat în cupoane care i-au îmbogățit pe speculanții de toate felurile.

Devenind șomeri, românii și-au luat lumea în cap și au devenit în majoritate servitori în țările europene dezvoltate. Totul s-a petrecut în numele libertății și al speranței naive că oamenii au scăpat de comunism.

De aici, România, curățată practic de economie, intră în partea a doua a programului, faza comercială propriu-zisă, care ne apropie de Uniunea Europeană care, pe toate drumurile, înseamnă libera circulație a persoanelor, bunurilor și serviciilor.

Particularitatea românească  a faptelor arată că Uniunea Sovietică a antrenat un proces care, printr-o conjugare malignă, este definitivat de Uniunea Europeană.

Mai exact, în vremea sovieticilor, țara noastră a fost jefuită timp de douăzeci de ani, secundă de secundă, de ceea ce producea, oferind la schimb ideologia omului nou, iar acum  UE ne bagă pe gât neomarxismul de care credeam că am scăpat, libertatea și democrația, în schimbul renunțării la dreptul juridic al proprietății și, bineînțeles, la suveranitate, ca pe vremuri.

Vom fi spoliați, prin urmare, definitiv și irevocabil, și nu vom mai avea grija și speranța țăranilor de la Maglavit.

Tehnicile comerciale, indiferent de domeniu,  se bazează pe o ofertă la pachet formată din: democrație, anticorupție, cooperare, libertate, management  și transparență, adică din ceva care face în mod sigur bine, dar nu poate fi niciodată măsurat.

Toate tranzacțiile se vor face în acest spirit, fie că e vorba de Combinatul Siderurgic de la Galați, dat britanicilor printr-un interpus, fie de pomana cu OMV-ul austriecilor, ca să utilizăm doar două exemple industriale.

Prețurile modice pe care au fost vândute acestea au fost în mod sigur compensate de pachetul de mai sus. Corupția n-a fost decât la noi, dincolo nu era decât lobby sau altă idee creață.

Dar UE înseamnă și servicii. Distribuția de gaz și apă este a francezilor, electricitatea a italienilor, nemților sau cehilor, iar  banii, aproape toți, ai austriecilor. Adică  lucruri care produc bani pentru alții în fiecare secundă.

Ca să nu mai vorbim de defrișarea masivă a pădurilor românești, tot a lor. Dacă în Austria cineva taie un copăcel, se alege  în mod sigur cu o condamnare.

Dacă tot vorbim de austrieci, ei nici în vremurile imperiale n-au avut atâtea avantaje economice în România cum au în epoca UE. Ceea ce apare interesant în ce privește OMV-ul  este prezența în acționariatul lor, atât a rușilor cât și a maghiarilor.

În rest, tot ce mănâncă românii provine din UE, prin multinaționale, majoritatea germane și franceze.

Tot binele pentru  investitorii străini care nu uită niciodată că brânza e pe bani în timp ce noi, mânați de conducătorii politici ajutați doar de interesele  lor și de o presă care nu diferă deloc de cea comunistă, credem că tot ce zboară se mănâncă.

Agricultura și terenurile sunt, peste jumătate, ale altor neamuri. Ungurii, „prietenii” de o viață ai românilor, își fac deja planuri de cum va arăta Ardealul alipit la „patria mamă”, iar rușii se gândesc de mai multă vreme la pacea pe care o vor face cu americanii și cum să înlocuiască multinaționalele cu sovromurile, care – nu-i așa? – sunt mai aproape  și chiar foarte cunoscute românilor.

Ce am putea adăuga la acest tablou sumar ar fi doar stupoarea că istoria, în partea ei  de mizerie, este ciclică, pentru că bla-blaul cu libertatea, democrația și anticorupția din pachetul acela nu sunt altceva decât mărgelele pe care toți mizerabilii lumii le-au oferit băștinașilor de tot felul contra aurului și diamantelor lor.

Trăim, cu voia noastră, oameni buni, în „țara lui Mărgelatu”. El mănâncă semințele, iar ceilalți se aleg cu cojile. Poftă bună!

Sursa: CERTITUDINEA

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină