Faianța albastră din Delft…
Orașul Delft se evidențiază prin îndelungata tradiție a producției de ceramică, activitate consolidată în ultimele patru secole.
Una dintre cele mai reușite expresii ale acestei tradiții, faianța cu decor în nuanțe de albastru pe fond alb, este și astăzi sinonimă Olandei.
Drumul de la producție la popularitate a fost marcat de numeroase influențe estetice sau personaje cheie, de la comercianți aventurieri până la suverani mecena.
Poate că ceramica albastră de Delft nu ar fi existat dacă Țările de Jos nu ar fi luat contact cu tehnica de realizare a majolicii la finalul secolului al XV-lea, prin intermediul maeștrilor italieni stabiliți la Anvers (Antwerpen).
În secolul următor, din cauza contextului politic nefavorabil circulația maeștrilor olari în regiune se intensifică, aceștia stabilind noi centre de producție: Delft, Haarlem, Rotterdam sau Amsterdam.
Într-o primă etapă, cea a stilului italo-Anvers, vasele, farfuriile, ulcioarele sau recipientele pentru medicamente (albarelli) realizate în ateliere purtau un decor cu motive vegetale și geometrice în culori intense (verde, galben sau ocru), conturate apoi cu albastru cobalt.
Influența Școlii de la Fontaibleau, deovedită de utilizarea cu precădere a ornamentului de tip grotesc, se observă mai cu seamă pe obiectele prețioase colecționate de familiile înstărite.
Paleta surselor de inspirație valorificată de maeștrii decoratori s-a îmbogățit și prin apelul la creația unor artiști olandezi, precum Hans Vredeman de Vries sau Cornelis Bos.
Pe fundalul experienței acumulate în realizarea suprafețelor glazurate se vor sedimenta influențele decorative succesive.
Începând cu secolul al XVII-lea, în paralel cu receptarea tendințelor creației europene, Țările de Jos descoperă complexitatea porțelanului chinezesc, întâi din scrierile lui Jan Huyghen van Linschoten iar apoi nemijlocit, prin exemplul obiectelor capturate de pirați sau aduse de comerciați din Batavia (Jakarta).
Producția ceramică din Delft-devenit un punct nodal al Companiei Olandeze a Indiilor de Est- adoptă cu succes estetica albastru-alb a vaselor chinezești, asociind-o tehnicilor și materialelor autohtone, dar mai ales faianței.
Mizând pe această soluție mult mai accesibilă, orașul se metamorfozează într-unul dintre cele mai importante centre de ceramică din Europa, renume pe care îl va păstra vreme de 200 de ani (între 1600 și 1800).
Trecerea de la o imitare la scară redusă la o adevărată „industrie” a fost prilejuită de blocarea temporară a importurilor din China, în vremea războiului civil. Fabricile din Delft profită de situație și lansează pe piață noua tipologie de faianță, cu numele de „porțelan.”
Primele exemple afișau un decor hibrid, o combinație între scene specifice ruralului olandez și organizarea compozițională proprie ornamenticii dinastiei Ming.
Frederik van Frytom (1632-1702) a fost cel mai cunoscut pictor de ceramică al perioadei, acesta decorând vase, farfurii sau plăci de faianță cu peisaje detaliate, având prim-planuri în nuanțe închise, zone intermediare mai deschise și fundaluri vibrate, învăluite parcă în ceață.
Alți pictori decoratori vor căuta inspirația în naturile moarte și vasele cu flori realizate de Jean-Baptiste Monnoyer sau Jan van Huysum.
La apogeul producției, în Delft existau 32 de stabilimente dedicate faianței, unele purtând încă numele berăriilor a căror spațiu l-au ocupat: „Oala de metal”, „Trandafirul”, „Toporul”, „Cele trei clopote”, „Steaua Albă”, „A grecesc” „Păunul”.
Comenzile reginei Angliei, Scoției și Irlandei (Maria a II-a, 1662-1694), pentru decorarea reședințelor regale au generat obiecte ceramice spectaculoase de mari dimensiuni, așa-numitele piramide de flori, destinate etalării lalelelor.
Formele curioase se asemănau arhitecturii pagodei din Nanjing sau proiectelor de monumente funerare imaginate de arhitectul curții, francezul Daniel Marot.
Către sfârșitul secolului al XVII-lea maeștrii ceramiști din Delft au început să experimenteze cu o paletă policromă, inspirată din cea chinezească, asocieri numite famille-verte (verde, roșu, galben, violet) și famille-rose (roz, alb, galben).
Totodată, atelierele își completează gama de produse: servicii de cafea și ceai, recipiente, sfeșnice, vaze, boluri de puch, suporturi, ș.a.
Nașterea producției de porțelan european a cauzat o diminuare treptată a popularității faianței din Tările de Jos.
„Koninklijke Porceleyne Fles” este singura fabrică din Delft care activează neîntrerupt de peste 350 de ani (ultima din oraș, încă din 1840).
Închiderea fabricilor a fost pricinuită de intrarea pe piață a unor competitori europeni puternici, precum Wegdwood și de manierismul producției locale.
Începând din anul 1876 „De Porceleyne Fles”, sub conducerea lui Joost Thooft, s-a concentrat pe revitalizarea ceramicii albastre, strategie care i-a redat faima de odinioară iar în 1919 i-a adus titulatura „Regală”, acordată de suveranii olandezi în semn de apreciere.
Text: Alexandra Rusu
Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor
În imagine:
1.Farfurioară cu marginea festonată, decor cu albastru pe fond alb: moară de vânt pe malul apei, faianță, 1923.
2. Farfurioară cu marginea festonată, în centru corăbii pe apă și în fundal malul cu moară de vânt, faianță, 1923.
Cele două farfurioare pe care le puteți admira la Muzeul Vârstelor au fost pictate în de Th. van Arum (1876-1945) care a colaborat cu „De Porceleyne Fles”, respectiv „Koninklijke Porceleyne Fles” din 1890 și până la moartea sa.
Bibliografie:
Judith Miller, Miller’s Antiques Encyclopedia, Octopus Publishing Group, London, 2014.
Frits Scholten, Dutch majolica & delftware, 1550-1700: The Edwin van Drecht collection : exhibited in the Paleis Lange Voorhout Museum, The Hague, E. van Drecht, Amsterdam,1993.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu